Politica si administratie

Salubrizarea Petroşaniului se va face doar noaptea

Primăria municipiului Petroşani pune o condiţie eliminatorie pentru firmele care vor să prindă contractul de salubrizare a municipiului.
Societăţile trebuie să poată munci la curăţenia oraşului şi pe timp de noapte, la fel cum se întâmplă în alte localităţi. Licitaţia pentru acest serviciu va avea loc luna aceasta, iar contractul cu firma câştigătoare va avea o durată de cinci ani. Suma pusă în joc pentru acest serviciu nu este deloc de neglijat, anual, municipalitatea achitând câteva miliarde de lei vechi pentru curăţenie.

Vor să scape de praf

„Vrem să eficientizăm puţin acest serviciu, adică, nu suntem de acord să plătim şi să nu vedem şi rezultate. Am studiat cum se face curăţenie în alte oraşe şi am văzut cât de eficienţi sunt acolo. Se lucrează pe timp de noapte la măturat străzile, se spală totul, iar dimineaţa este lună. Ca un exemplu, în Cluj, am văzut toată noaptea o armată de muncitori, care mătura străzile şi nu văd de ce la noi nu s-ar face la fel. Dimineaţa, ieşeau maşinile şi spălau strada. De ce să înghită oamenii tot praful, cum se întâmplă la noi, că se mătură ziua? Firmele care vor să vină la licitaţia pentru salubritate trebuie să treacă de o condiţie obligatorie: să lucreze pe timp de noapte. Şi mai avem o condiţie la fel de importantă, să stropească ziua drumurile, astfel încât să scăpăm de praf”, spun reprezentanţii Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Petroşani. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura