Sport

Salt „tehnologic” şi calitativ în arbitraj

Ciprian Marinuţ

Cei aproape 80 de arbitri din lotul judeţean sunt gata de startul noului sezon, după ce au fost supuşi, în premieră, la o testare care a cuprins şi „întrebări video“. La testare, s-au acordat şi două diplome speciale pentru Denis Haidiner (foto) şi Marius Pavăl, liderii noii-generaţii de arbitrii hunedoreni.
 

Teste exigente
În arbitrajul hunedorean s-a bătut palma cu tehnologia. Drept dovadă, după ce au trecut testele fizice, arbitrii din lotul judeţean au participat, la o instruire pe baza unor materiale video primite de la UEFA, iar apoi au fost supuşi, în premieră, unei testări ce a a cuprins şi „întrebări video”. „La instruire şi testare au participat în jur de 80 de arbitri din subcomisiile Deva, Hunedoara, Petroşani, Lupeni, Simeria, Orăştie, Brad şi Călan. Majoritatea sunt foarte tineri, media de vârstă fiind de 23 ani. Cristian Petrean a prezentat, un material excelent din partea UEFA, iar apoi s-a trecut la testare”, a spus, plin de mândrie tehnologică, Grigore Macavei, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri. Şeful arbitrilor hunedoreni consideră că fluieraşii hunedoreni sunt pregătiţi de startul noii ediţii de campionat, programat sâmbătă, 27 august. „Testele au fost exigente, iar rezultatele bune, aşa că suntem pregătiţi pentru startul sezonului în Ligile a IV-a şi a V-a. Fiecare arbitru va fi delegat la meciuri conform notelor de la teste şi a valorii demonstrate în teren”, a completat Macavei.

Premii pentru cei mai buni
Liderii noii generaţii din arbitrajul hunedorean, Denis Haidiner (20 de ani, Hunedoara) şi Marius Pavăl (21 de ani, Simeria), au fost premiaţi pentru că au reuşit să promoveze în Lotul Naţional pentru Liga a III-a. „Cei doi au avut rezultate excelente la examenul naţional organizat de Comisia Centrală de Arbitri. La concurs, au fost scoase doar cinci locuri de arbitru şi şase de asistent, pe care au concurat reprezentanţii tuturor judeţelor din ţară. Reuşita şi promovarea lor în lotul naţional demonstrează că arbitrajul hunedorean e de bună calitate. Ambii sunt talentaţi şi de perspectivă şi e posibil ca în scurt timp să urce mai sus”, a spus Grigore Macavei. În cunoscutul său stil mucalit, şeful arbitrilor hunedoreni a declarat că reuşita celor doi e încă o dovadă că acum arbitrajul e mai bun şi mai curat. „Le-am cerut celor doi să le spună colegilor cât şi unde au cotizat pentru a promova. Răspunsul lor a fost că au reuşit prin eforturi, pasiune şi o pregătire serioasă şi riguroasă”, a adăugat Macavei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura