Comunitate

…Să-i dăm Ucrainei ce-i al Ucrainei

Dr. Gheorghe Firczak

Ce ştim despre Ucraina? Etimologic, ukraina înseamnă ţinutul de lângă graniţă, derivat din u=lângă şi krai=ţinut. Denumirea apare în Feudalismul mijlociu deoarece această zonă reprezenta frontiera vestică a Rusiei din acele timpuri. La prăbuşirea Imperiului ţarist (1917) şi a Austro-Ungariei (1918) s-a ivit o mişcare naţională ucraineană care s-a concretizat prin apariţia, pentru prima dată în istorie ca stat independent al Ucrainei. În perioada 1917-1920 au apărut mai multe formaţiuni statale care doreau crearea unui stat independent ucrainean. Cea mai consistentă a fost Republica Sovietică Socialistă Ucraina (25 decembrie 1917). Un conflict sovieto-polonez s-a soldat cu o înţelegere. Consecinţa Păcii de la Riga (18 martie 1921) a fost menţinerea RSS Ucraineană, care a devenit una din cele patru republici constituente a URSS (30 decembrie 1922 – 26 decembrie 1991). Ucraina s-a desprins de Uniunea Sovietică (16 iulie 1990).

Vladimir Oleksandrovici Zelenski, preşedintele Ucrainei, cu ocazia Zilei Unităţii Ucrainei, a adresat, în acest an, un mesaj naţiunii ucrainene, menţionând anumite coordonate ale evoluţiei acesteia. Face referire la momente care, spune Domnia Sa, au defavorizat unitatea Ucrainei, de vină fiind oamenii politici ucraineni, dar şi Polonia, Cehoslovacia şi România. În anul 1919, la 22 ianuarie, a existat şansa constituirii unui stat independent ucrainean, probabil Ucraina Mare, însă, pe de o parte bolşevicii, pe de altă parte polonezii, cehoslovacii şi românii au zădărnicit această evoluţie. Polonia a luat Galiţia, Cehoslovacia a luat Podkarpats`ka Rus iar România a luat Bucovina.
Galiţia nu a aparţinut iniţial Rusiei, apoi URSS. A fost o formaţiune statală care în Evul Mediu se menţinea datorită rivalităţilor dintre Polonia şi Ungaria. La prima împărţire a Poloniei (17 februarie 1772), la care participa Prusia, Rusia şi Austria, aceasta din urmă a primit Podkarpats`ka Rus şi Galiţia. La a doua împărţire a Poloniei (2 ianuarie 1793) teritoriile amintite mai sus rămân în componenţa Austriei, dar să menţionăm că Rusia preia un important teritoriu cu centrul la Kiev, care aparţinuse până atunci Uniunii polono-lituaniene. Cea de-a treia împărţire a Poloniei (24 octombrie 1795) a determinat practic lichidarea statului polonez, Podkarpats`ka Rus şi Galiţia rămânând în componenţa Austriei. Deci, Rusia imperială nu a revendicat câtuşi de puţin aceste teritorii. Populaţia ei era constituită din polonezi şi ruteni/rusini. Pe tot parcursul secolului al XIX-lea Galiţia a cunoscut o mişcare naţională de eliberare a polonezilor şi rutenilor pe care Austria, apoi Austro-Ungaria a încercat fie să o zădărnicească, fie să o reprime. După Primul Război Mondial şi din cauza pericolului bolşevic, Galiţia se integrează în statul polonez deşi Ucraina Sovietică a încercat să o preia fără acordul populaţiei, care respingea atât pretenţiile Ucrainei, cât şi bolşevismul. Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), aşa zisul Tratat de neagresiune dintre Germania şi URSS, aducea Galiţia în spaţiul sovietic prin anexarea la Ucraina sovietică. La finele celui de-Al Doilea Război Mondial URSS nu a renunţat la anexările făcute în anul 1939.
Podkarpats`ka Rus, teritoriul ancestral al rutenilor/rusinilor, a fost un voievodat care, începând cu sec. al XIII-lea, este prezent în istoria Europei Central Răsăritene. Iniţial, Rutenia s-a menţinut profitând de rivalitatea dintre regatele Ungariei şi Poloniei. Apoi, a devenit teritoriu al Uniunii polono-lituaniene (1569-1795). În perioada Unirii cu Biserica Romei Greco-Catolică (1646) până la Pacea de la Karlowitz (1699) Rutenia devine parte a Imperiului austriac. În felul acesta identitatea ruteană are specificitatea sa inconfundabilă, deosebită de panslavismul ortodox. Revoluţia din anii 1848 şi 1849 marchează Prima Renaştere Naţională a rutenilor. Eroul naţional Aleksander Dukhnovici (1803-1865) pretinde autonomia rutenilor. Înăbuşirea revoluţiei, cu ajutorul trupelor ţariste trimise de Nicolae I (1825-1855), zădărniceşte acest deziderat. Perioada postpaşoptistă (1849-1867) a permis o afirmare parţială a identităţii rutene. Dualismul austro-ungar (1867-1918) a însemnat un regres pentru promovarea rutenismului. În fruntea luptei de afirmare naţională a rutenilor a fost episcopul de Munkacevo al Bisericii Rutene Unită cu Roma Greco-Catolică, Iuliu Firczak (1891-1912). La finele Primului Război Mondial s-au constituit Consilii Naţionale Rutene la Ujgorod, Prešov şi Sighetul Marmaţiei. Primele două au aderat la unirea cu Cehoslovacia iar cei din Sighetul Marmaţiei au susţinut unirea cu România. Aceasta a fost Cea de-a doua Renaştere Naţională a rutenilor. În Cehoslovacia, care a înglobat cea mai mare parte din Podkarpats`ka Rus, rutenii s-au bucurat de afirmarea identităţii lor, de o largă autonomie. Pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial (1945) sovieticii au ocupat regiunea şi apoi au anexat-o, interzicând samavolnic afirmarea identităţii rutene, deşi este evident că rutenii/rusinii sunt o cu totul altă etnie decât ucrainenii. De altfel, în toate ţările aflate în zona de influenţă sovietică s-a negat identitatea ruteană. Viaţa naţională ruteană a continuat doar în Yugoslavia (1945-1989). Podkarpats`ka Rus a devenit Transcarpatia sau Zakarpatia. Aşa cum se vede, acest teritoriu nu a aparţinut niciodată, până-n anul 1945, Rusiei, apoi, Uniunii Sovietice. Ucraina postsovietică(1990) a păstrat anexiunile sovietice, Galiţia şi Podkarpats`ka Rus.
Bucovina care cuprinde zona complementară oraşelor Cajvana, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milişăuţi, Rădăuţi, Siret, Solca, Suceava, Vatra Dornei, Vicovu de Sus (Bucovina de sud), Cernăuţi, Cozmeni, Zastavna, Văşcăuţi pe Ceremuş, Vijniţa, Sadagura şi Storojineţ (Bucovina de nord), a fost parte a voievodatului Moldovei (1359-1774). Războiul ruso-turc (1768-1774) a determinat Pacea de la Kuciuk Kainargi (1774-1775). Austria, profitând de conjunctură, impune Turciei cedarea nordului Moldovei, a Bucovinei (1774), concretizată apoi juridic (7 mai 1775). Ţinutul primeşte această denumire: Bucovina=ţara fagilor, care este un toponim slav, preluat în limba germană. Într-o primă perioadă a stăpânirii austriece (1774-1786) teritoriul a fost controlat printr-o administraţie militară, apoi a fost încorporată Galiţiei (1786-1848). Ulterior a devenit Ducatul Bucovinei (1849-1918), unde majoritatea populaţiei o formau românii şi rutenii. Ucrainenii din Galiţia doreau circa două treimi din teritoriul Bucovinei. Practic, ucrainenii au fost cei care doreau să ocupe cu forţa oraşul şi zona Cernăuţi, apoi Suceava, Vatra Dornei şi Gura Humorului. Abia după aceea au intervenit trupele româneşti având acordul aliaţilor (6 noiembrie 1918). Să menţionăm că, în acelaşi timp, ucrainenii erau în conflict şi cu polonezii în Galiţia. Unirea Bucovinei cu România a fost dorinţa democratică a majorităţii populaţiei concretizată prin votul Congresului General al Bucovinei (28 noiembrie 1918). Bucovina s-a integrat în România (1918-1940). Ultimatumul sovietic (28 iunie 1940), adresat pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov, a solicitat României cedarea Moldovei dintre Prut şi Nistru, nordului Bucovinei şi a Herţei. Înţelegerile postbelice au permis URSS să-şi menţină aceste pretenţii teritoriale. După destrămarea URSS (1991) Ucraina a păstrat aceste teritorii.
Evident că afirmaţiile domnului Vladimir Zelenski prezintă parţial adevărul istoric. Sigur, azi, Ucraina este o ţară europeană cu o semnificaţie importantă iar naţiunea ucraineană este parte integrantă a valorilor europene. În regiune, în Europa este nevoie de înţelegere, de colaborare, dar nu prin redimensionarea istoriei se pot realiza aceste deziderate. Cu toţii trebuie să ne cunoaştem reciproc mai bine, să ne respectăm, să construim o lume a valorilor în care fiecare popor să îşi poată afirma liber identitatea, tradiţiile, spiritualitatea. Minorităţile etnice trebuie să îşi poată afirma identitatea, autorităţile să le sprijine, aşa cum se întâmplă în România.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura