Să ai organ…

„A avea organ…”. O expresie pe care eu am citit-o pentru prima dată în scrierile lui Andrei Pleşu, nu în cele filosofice, ci în editorialele sale din – pe atunci – revista „Dilema”. Sunt de acord cu expresia şi cu ceea ce se ascunde în spatele ei. Să mă explic.
A avea organ semnifică în primul rând, a avea capacitatea de a remarca aspecte dincolo de cele cinci simţuri. Poţi să vezi fără să vezi, să auzi fără să auzi, să simţi fiind nesimţit. Cei care nu au organ sunt mai fericiţi. Lor nu le pasă. Cu cât ai mai multe organe din astea complementare, cu atât eşti mai analitic şi suferi mai mult pentru ceea ce este imperfect în jur.
Se pare că majoritatea românilor nu mai are organ să perceapă mizeria. Ştiu, veţi spune că am scris poate prea des despre asta. Este ceva ce mă deranjează constant, pentru că remarc mereu cât de multă mizerie este dincolo de pragul casei sau curţii noastre, pe care avem grijă să le păstrăm curate. Spaţiul public este însă deplorabil. Din ce în ce mai puţini au organ pentru a vedea, dacă nu pentru a lua atitudine împotriva nesimţirii celor ce se complac în mizerie.
Din ce în ce mai puţini mai fac vreun efort pentru a aduce în viaţa noastră calităţi care erau odinioară apreciate. Punctualitatea, responsabilitatea personală, implicarea. Trăim într-o societate din ce în ce mai aproximativă, fără reguli şi repere, în care toţi vorbesc despre educaţie şi şcoala se degradează, în care exemplul inconsecvenţei şi al lipsei de logică vine de la vârf, în care prototipul şmecherului descurcăreţ devine modelul social dorit de tineri, care vor să facă bani repede, cât mai repede.
Într-o seară, mai precis pe 2 octombrie, domnul Daniel Funeriu, nominalizat recent ministru al Educaţiei în fantomaticul Guvern Croitoru, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu pe probleme de educaţie, a fost invitat la Radio România Cultural să dialogheze, evident, despre educaţie. De bună credinţă, am telefonat şi am reuşit să vorbesc cu dl. Funeriu. (Nu a fost greu, la Radio România Cultural nu e chiar înghesuială…). Am avut un dialog calm, civilizat, până când am afirmat că tinerii sunt mult prea interesaţi să câştige bani cât mai mulţi şi cât mai repede. Şi ce rău vedeţi în asta…? a venit răspunsul d-lui Funeriu. Mărturisesc că am rămas deconcertat. Dacă tot vorbim de bun-simţ, atunci dl. Funeriu trebuia să accepte că valorile transmise de un asemenea sistem educaţional sunt deformate, din moment ce valoarea dominantă este banul, în cantităţi mari şi rapid. Dl. Funeriu ar fi trebuit să-mi completeze raţionamentul, precizând că e important şi cum se câştigă banii ăştia. Şi ce alte valori mai promovează şcoala românească. Domnia sa s-a mulţumit să remarce virtuţile pachetului de legi adoptat atunci de Guvernul Boc. O fi bun pachetul, dar sunt sceptic cu privire la rezultate.
Nu prea avem organ să vedem ce se întâmplă. Împreună, cum zice Geoană, am putea construi România bunului-simţ, cum crede Antonescu, doar că de ce ne e frică, nu scăpăm.