Comunitate

S-au redus incendiile din pădurile hunedorene

4 radu crisan (2)Magdalena Şerban

Potrivit datelor oficiale, Direcţia Silvică Hunedoara administrează 154.000 de hectare aflate în proprietatea statului şi încă 50.000 de hectare, prin contracte de pază şi servicii (proprietăţi publice şi private), la acestea, adăugându-se cinci ocoale silvice private care gestionează suprafeţele împădurite. Pentru că inconştienţa şi neglijenţa oamenilor duc de cele mai multe ori la incendii, nu au lipsit nici în acest an astfel de incidente, aşa că silvicultorii hunedoreni au avut ceva bătăi de cap.
„În această primăvară, au fost înregistrate şase incendii în suprafaţa fondului forestier administrat de Direcţia Silvică Hunedoara şi peste 15 incendii în suprafeţe de fond forestier proprietate privată şi terenuri agricole la a căror stingere a participat personalul silvic. Cele şase incendii din fondul forestier administrat de Direcţia Silvică Hunedoara au fost provocate de curăţarea păşunilor prin incendiere şi nesupravegherea acestora de către proprietari. Comparativ cu primăvara anului trecut, numărul lor a scăzut de opt ori. Cauza principală a reducerii lor este vremea ploioasă. O altă cauză importantă este şi intensificarea numărului de patrulări efectuate de către personalul silvic împreună cu angajaţi ai I.S.U. Hunedoara şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. Din fericire, nu se poate vorbi de zone puternic afectate, deoarece incendiile produse au fost pe suprafeţe mici şi au fost lichidate în timp util”, arată Radu Crişan (foto), şeful Direcţiei Silvice Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura