Actualitate

S-au încăierat în plină stradă

Combatantele au fost trimise în judecată de procurorii din Haţeg pentru comiterea in­fracţiunilor de încăierare şi tulburarea li­niş­tii şi ordinii publice. Toate au fost con­damnate la amendă penală.
Conflictul a pornit de la faptul că una dintre inculpate a bătut o copilă, iar mama aces­teia a depus o plângere la Poliţia Haţeg şi a cerut tragerea la răspundere a agre­soa­rei. Supărată că este cercetată penal, alături de fiica sa, agresoarea s-a înarmat şi s-a dus acasă la cea care o reclamase. Numai că setea de răzbunare i-a fost ime­diat temperată, iar la finalul confruntării atât agresoarea cât şi fiica ei au ieşit ”şi­fonate” şi au avut nevoie de zile bune de în­grijiri medicale. Poliţiştii din Haţeg au mai fă­cut un dosar penal pentru aceleaşi infrac­ţiuni iar cele patru femei au fost găsite vino­vate de către magistraţi şi condamnate la amenzi penale cuprinse între 1.200 şi 1.800 de lei. ”Faptele inculpatei Z. C. care ală­turi de C. C., pe de-o parte şi A.I. şi B.C, pe de altă parte, pe fondul unui conflict an­terior, fiind grupate în două tabere, într-un loc public, respectiv (…) oraşul Haţeg, în pre­zenţa martorilor şi a minorei, a participat la o încăierare, aplicându-şi reciproc lovituri cu obiectele contondente pe care le aveau asupra lor, producând urmări diverse, res­pec­tiv traume fizice şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, întrunesc elementele de ti­picitate obiectivă şi subiectivă ale infrac­ţi­u­nilor de încăierare”, se arată în dosar. Sen­tin­ţa Ju­decătoriei Haţeg nu este definitivă şi păr­ţile pot face apel. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura