Sport

S-au bătut singuri

11 x 2 fc hd pepenar 2FC Hunedoara a călcat strâmb şi în faţa unicei echipe din play-off contra căreia avea procentaj perfect.  Trupa lui Romulus Gabor a pierdut, scor 1-2,  meciul cu Pandurii II Tg. Jiu, disputat ieri, în deplasare, în urma autogolului lui Găceanu, deşi „negru-albaştri” câştigaseră toate cele trei întâlniri anterioare cu gorjenii.
Cu un golgheter nu se face performanţă
Victoriile pe linie obţinute de FC Hunedoara în cele trei meciuri disputate până acum, în acest sezon, cu Pandurii II Tg. Jiu au avut valoare psihologică inversă în a patra întâlnire dintre cele două echipe. „Negru-albaştri” s-au culcat pe-o ureche, crezând că şi acum victoria va veni de la sine, în vreme ce gorjenii s-au dovedit motivaţi pentru a obţine o revanşă prin care să-şi spele păcatele. Astfel, pe fondul unui joc avântat al gazdelor, Negrescu (min. 18) a deschis scorul pentru gruparea olteană. FC Hunedoara a replicat prin „veteranul” Ciprian Pepenar (min. 35) care a restabilit egalitatea, ajungând la opt goluri marcate cu care este golgheterul echipei în actualul sezon. Pandurii au făcut risipă de efort pentru a se impune, iar Găceanu (min. 76) le-a uşurat misiunea înscriind în propria poartă, scor 2-1.
Schimbare de lider
În urma etapei de ieri, FC Hunedoara a ieşit total din cursa pentru primul loc, distanţa dintre gruparea de pe Cerna şi noua lideră, FC Caransebeş, fiind de nouă puncte, cu două etape înainte de final. „Gugulanii” au revenit pe primul loc, după ce în etapa de ieri, fosta lideră, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, a fost ţinută în şah, scor 1-1, în meciul din deplasare cu Vulturii Lugoj, adversara din etapa trecută a hunedorenilor. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura