Actualitate

S-a sinucis din cauza singurătăţii şi a bolii

Un pensionar din municipiul Petroşani s-a aruncat, ieri dimineaţă, de la balconul apartamentului său situat într-un bloc turn şi a murit câteva ore mai târziu la spital. Omul avea mai multe afecţiuni şi n-a mai avut putere să lupte cu bolile.sinucidere (3)
Incidentul a avut loc ieri dimineaţă, în zona de centru a municipiului Petroşani, iar cei care l-au văzut pe bărbat prăbuşit pe caldarâm, iniţial, au crezut că i s-a făcut rău şi a căzut din picioare. Vecinii l-au auzit ameninţând că se sinucide, dar nu au reuşit să-l oprească. Aceştia au apucat să ceară ajutor prin 112, iar un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Petroşani a ajuns la faţa locului cu o pernă pneumatică în speranţa că vor reuşi să o plaseze sub balconul în care era bătrânul. N-au mai apucat, pentru că bărbatul de 65 de ani s-a aruncat în gol înainte să ajungă salvatorii la el. Paramedicii SMURD Petroşani ajunşi la faţa locului au descoperit că era în viaţă după o cădere de la circa opt metri şi după ce i-au acordat primul ajutor, l-au dus imediat la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Medicii au stabilit că a suferit mai multe răni în urma impactului, şi sperau să-l salveze în cazul în care nu apăreau complicaţii.
„A fost adus un pacient policontuzionat, politraumatism prin cădere de la înălţime şi va rămâne internat”, a declarat, imediat după tragicul incident, dr. Monica Ciugulea, din cadrul UPU Petroşani. Deşi s-au chinuit să-l ţină în viaţă, după câteva ore, din cauza rănilor suferite,  victima a murit pe patul de spital. Apropiaţii bărbatului spun că depresia şi problemele de sănătate cu care omul se lupta de mai multă vreme ar fi cauzele care l-au determinat să recurgă la gestul extrem. Trăia singur de mai multă vreme, soţia fiind plecată la muncă peste hotare, însă chiar dacă toate datele arată că este vorba de o sinucidere, cazul este anchetat şi de criminaliştii din cadrul Poliţiei Petroşani. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura