S-a semnat contractul de finanţare pentru eficientizarea energetică a spitalului din Hunedoara

10 septembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Adriana Năstase

Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto stânga), a semnat la Timişoara, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, contractul de finanţare pentru un nou proiect de investiţii. Este vorba de proiectul ”Eficientizarea energetică a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”.

Peste 67 milioane de euro
„Prin acest proiect ne dorim diminuarea costurilor cu încălzirea spitalului, iar din banii economisiţi vrem să facem alte investiţii aici, cum ar fi îmbunătăţirea condiţiilor din spital şi achiziţionarea de aparatură medicală performantă”, a declarat primarul Dan Bobouţanu.
Acesta este al cincilea proiect finanţat pe fonduri europene, din cele 21 de proiecte depuse la ADR Vest. Suma totală a proiectelor se ridică la peste 67 de milioane de euro, informează reprezentanţii Primăriei municipiului Hunedoara.
Proiectul „Eficientizarea energetică a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara este finanţat prin POR 2014-2020 şi a fost depus la ADR Vest în data de 28.06.2017. Valoarea totală a proiectului este de 23.176.966 de lei, el derulându-se pe o perioadă de 42 de luni (septembrie 2018 – martie 2022). Eficientizarea energetică a Spitalului Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara” are drept scop reducerea consumurilor energetice din surse convenţionale şi diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 123 kwh/m2an, în condiţii de eficienţă economică şi în condiţiile păstrării valorii arhitecturale, ambientale şi de integrare cromatică în mediul urban a anvelopei clădirilor publice. În cadrul proiectului vor avea loc lucrări de eficientizare energetică la următoarele componente/obiective de investiţie: clădire spital, gospodărie apă spital, centrală fotovoltaică şi centrală termică. Astfel, proiectul prevede mai multe măsuri pentru modernizarea clădirii în vederea creşterii eficienţei energetice şi a confortului termic.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
În anul Centenarului, comuna Crişcior s-a înfrăţit cu o comună din Republica Moldova

Primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto dreapta), şi-a găsit o ”soră” dincolo de Prut, pe Cleopatra Cobzac (foto stânga), primăriţa...

Sanatoriul din Brad, pregătit pentru iarnă

Dacă în unele spitale din ţară, căldura se furnizează cu porţia pe timpul iernii, în altele, pacienţilor li se oferă...

Finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte în domeniile sport şi culte

Primăria municipiului Deva a lansat a doua sesiune de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit...

Închide