S-a inaugurat noul sediu al Paşapoartelor la Deva

15 ianuarie 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

05 pasapoarte (18)

Nicolle Ebner

Ieri, la Deva, a fost inaugurat oficial noul sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEP). Asta înseamnă că tot de ieri, hunedorenii beneficiază de un serviciu modern.

Sediu nou, aparatură modernă
Inaugurarea noului sediu a coincis şi cu posibilitatea hunedorenilor de a-şi face paşapoarte electronice (biometrice), sediul instituţiei judeţene fiind dotat cu aparatura necesară procesării datelor personalizate şi transmiterii lor în vederea prelucrării, la Bucureşti. SPCEEP Hunedoara beneficiază de un spaţiu de peste 340 de metri pătraţi, compartimentat eficient într-o sală de aşteptare, două ghişee de primiri-eliberări documente, un birou de preluare a imaginii faciale, un altul de validare a datelor-dotat cu aparatură de copiere şi de calcul, un compartiment de informatică din care pleacă, on-line, toate datele spre Bucureşti, dar şi o încăpere pentru reţinerea persoanelor care au restricţii privind libera circulaţie. Investiţia se ridică la valoarea de 400.000 de lei,  spune Florin Mocanu, şeful SPCEEP Hunedoara, iar pentru obţinerea paşapoartelor biometrice, toate cererile din judeţ vor fi depuse la sediul din Deva, tot de aici făcându-se şi eliberarea lor.

Ori biometric, ori temporar
Pentru operativitate, noul sediu al SPCEEP Hunedoara a fost amplasat în imediata apropiere a Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara, la parterul blocului P, de pe b-dul Decebal, vis-a-vis de Şcoala Generală nr. 2 din Deva. Solicitanţii vor intra în posesia paşapoartelor biometrice în termen de 30 de zile de la depunerea cererilor, iar taxele, în valoare totală de 266 lei, se achită la CEC şi Trezorerie. Cei care nu vor paşapoarte de tip nou pot solicita un paşaport temporar, cu o valabilitate de un an. Vârful activităţii SPCEEP Hunedoara a fost înregistrat în 2006, înainte de intrarea României în UE, când au fost eliberate 30.000 de paşapoarte. De atunci, numărul solicitărilor a scăzut vertiginos, anul trecut  fiind eliberate 17.000 de paşapoarte.
La festivitatea de ieri au participat oficialităţi judeţene şi locale, precum şi directorul Direcţiei Logistice din cadrul Direcţiei Generale Paşapoarte, comisarul şef Florin Marcu.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Patinoarul din Deva a fost vandalizat

În sfârşit, astăzi, 15 ianuarie, patinoarul din Deva îşi deschide porţile publicului larg. Festivitatea oficială va începe la ora 16.00...

Paula Enuţ – nãscutã pentru a învinge

În Epistolele sale, Seneca spunea: „nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă...

Rămân în arest

Curtea de Apel Alba Iulia a respins ieri recursurile declarate împotriva măsurii de arestare preventivă de cele 25 de persoane,...

Închide