Eveniment

S-a finalizat judecata în dosarul femeii ucise de trei minori

03-violatoriIeri, la Tribunalul Hunedoara a avut termen dosarul în care trei minori, Vasile S., Daniel S., ambii în vârstă de 15 ani şi Raul C. A., de 14 ani, din Deva, sunt acuzaţi de omor calificat, pentru că au bătut şi violat o femeie, care ulterior a decedat pe patul de spital.
Şedinţa a fost dedicată audierii de martori, unul dintre ei fiind bărbatul care a găsit-o pe victimă în faţă clădirii IPH, din Deva. Acesta a spus în faţa magistraţilor că în timp ce voia să intre în clădirea institutului, a observat în partea stângă a scărilor, mai multe haine şi hârtii, după care a văzut corpul femeii, care zăcea dezbrăcată pe trotuar. Imediat a sunat la 112, iar la faţa locului a venit o ambulanţă, care a preluat victima. În afara declaraţiei date în faţa instanţei, bărbatul ne-a mai mărturisit că femeia, cu siguranţă, a fost văzută şi de alţi trecători. Dar din lipsă de simţ civic şi pentru a evita să fie chemaţi pentru declaraţii de anchetatori, nu au dorit să sesizeze autorităţile. Reamintim că incidentul s-a petrecut în luna august 2015. Cei trei minori au urmărit-o pe femeia de 40 de ani, cunoscută ca fiind fără adăpost, au agresat-o, unul dintre ei a violat-o, după care au plecat de la locul faptei cu lucrurile victimei, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Din datele de pe portalul Tribunalului Hunedoara, magistraţii au încheiat judecata în acest dosar, stabilind pentru 10 februarie data la care ar putea da sentinţa. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura