ActualitateFlash

S-a deschis sezonul estival în Staţiunea Geoagiu-Băi

12 geoagiuMagdalena Şerban

Staţiunea Geoagiu-Băi a furat startul distracţiei, în acest an. Sâmbătă, a avut loc festivitatea de deschidere a sezonului estival, în prezenţa unor oficialităţi judeţene şi locale, printre care edilul-şef al oraşului – Ioan Vălean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara – Dorin Gligor, precum şi deputaţii PSD Natalia Intotero şi Laurenţiu Nistor. După slujba religioasă, toţi cei prezenţi la eveniment au avut prilejul să viziteze gratuit complexul termal.
Să fie într-un ceas bun
„Am hotărât să dăm tonul verii cu două săptămâni înainte, faţă de cum se întâmpla de regulă. În primul rând, timpul ne-a permis să facem acest lucru, fiind deosebit de favorabil, iar în al doilea rând, Sfintele Paşti coincizând cu sărbătoarea de 1 Mai, am considerat că e de bun augur pentru minivacanţa turiştilor. Din punct de vedere organizaţional, comparativ cu 2015, pentru sezonul actual am mizat mai mult pe marcarea locurilor de agrement, în vederea uşurării identificării traseelor spre cascadă, peşteră, pădure şi alte obiective. Mai avem câteva itinerarii şi coordonate de marcat, dar începând cu vacanţa elevilor, cea din 15 iunie, totul va fi ca la carte. Sperăm într-un sezon cu vreme prielnică pentru distracţie şi îi invităm pe toţi cei care vor să se bucure de apă termală, aer curat, nămol şi plajă, să ne aleagă ca destinaţie turistică”, a spus edilul-şef al oraşului Geoagiu, Ioan Vălean.
În ce priveşte tarifele de intrare, se pare că vor rămâne neschimbate în 2016, atât cele aferente ştrandului, cât şi ale Clubului Tarabostes, pe care complexul îl găzduieşte. Preţul unui bilet de intrare în club este de 15 lei, iar pentru ştrand e de 15 lei pentru copii şi pensionari, respectiv 20 de lei pentru adulţi.
Promotor turistic la nivel naţional
„Staţiunea aduce o plusvaloare dezvoltării zonale, prin prisma beneficiilor de ordin financiar pe care le implică pe de o parte, dar mai ales  a promovării ofertei turistice şi a  judeţului. Consilierii locali din Geoagiu, împreună cu primarul Ioan Vălean şi bineînţeles, alături de administratorii unităţilor economice, prin deciziile luate au încercat să se adapteze la tot ceea ce înseamnă nou şi să atragă cât mai mulţi turişti de la nivel naţional, prin susţinerea diversificării serviciilor. Un prim exemplu ar fi apa termală pusă la dispoziţie, începând de anul trecut, şi în regim extrasezon, prin acoperirea unui bazin din cadrul ştrandului. Sunt convinsă că aşa cum deja s-a început în ultimii ani, se va menţine interesul pentru dezvoltarea infrastructurii şi realizarea unui circuit turistic amplu, care să includă atât obiectivele turistice, cât şi cele culturale ale zonei. Felicit administraţia oraşului Geoagiu pentru reuşitele de până acum şi doresc să aibă parte de succes pe mai departe”, a fost mesajul adresat de deputatul PSD Natalia Intotero. La rândul său, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor, a punctat identificarea hunedorenilor cu anumite simboluri moştenite din strămoşi. „Geoagiu-Băi este o mândrie a noastră, a hunedorenilor. Am mai avut o staţiune, cea de la Vaţa de Jos, dar a fost lăsată în paragină de vechile autorităţi şi este mare păcat. Îi felicit pe cei care administrează activitatea economică de la Geoagiu-Băi, îl felicit pe primarul de aici pentru modul în care se implică şi personal, mi-aş dori ca să se menţină nota de continuitate a acestui eveniment de deschidere a porţilor sezonului estival. Deşi există un obicei ca românii să opteze pentru alte zări, pentru a-şi petrece concediile şi vacanţele, le recomand să ne cunoască mai bine meleagurile. Chiar avem ce oferi”, a spus Laurenţiu Nistor, cu prilejul deschiderii oficiale a sezonului estival la Geoagiu-Băi.
Pe de altă parte, mai trebuie adăugat că tot sâmbătă, în satul aparţinător Gelmar, s-a dat în folosinţă un teren multifuncţional de sport cu covor sintetic, aici desfăşurându-se şi primul meci amical, susţinut între reprezentanţi ai tinerilor din oraşul Geoagiu contra celor ai reşedinţei de judeţ, gazdele impunându-se distanţat, în faţa adversarilor de joc. Investiţia s-a implementat din bugetul local şi mai include un teren de joacă pentru copii şi un miniparc cu spaţii de odihnă.

8 comentarii la „S-a deschis sezonul estival în Staţiunea Geoagiu-Băi

  • Evident Colombina nu putea să lipsească. Ea a votat pentru baie, a fost singura care a votat astfel. Nu-i dați la prostovana asta o bulină albă ?

  • Felicitari! O statiune superba! Succes si cat mai multi turisti!

  • O felicităm pe Colombina că a votat să putem face baie la Geoagiu. Nici un parlamentar nu este așa activist ca ea. Hai pa.

  • Felicitari! Este o statiune frumoasa care merita sa fie vazuta. Succes si sa aveti parte de cat mai multi vizitatori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura