Sport

Rugbiştii scoţieni nu mai vin la Bucureşti

Meciul test World Rugby dintre naţio­na­la de rugby a României şi reprezentativa Scoţiei, programat pe data de 10 iulie, la Bucureşti, nu va mai avea loc din cauza situaţiei sanitare existente în rândul echi­pei scoţiene, a anunţat Federaţia Română de Rugby.
„Într-o informare oficială primită din par­tea Federaţiei Scoţiene de Rugby, s-a comunicat faptul că în ultima săptămână au avut numeroase cazuri de jucători testaţi pozitiv la Covid-19 în rândul echipei na­ţionale şi că aceasta va intra în izolare 10 zile”, se arată în comunicat.
„’Ne pare rău de această situaţie, ne-am dorit enorm de mult să jucăm acest meci, era foarte important pentru echipă să întâl­neas­că încă un adversar puternic după Ar­gen­tina, însă sănătatea şi siguranţa ju­că­torilor este pe primul loc. Suntem alături de ei, le dorim multă sănătate, revenire cât mai rapidă şi de asemenea, să reuşim cât mai repede să jucăm acest meci”, a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.
Ultimul meci test în care România şi Scoţia s-au întâlnit a fost în 2006, pe Murrayfield, când ”stejarii” au fost învinşi cu 48 la 6. Deocamdată, meciul test dintre echipele Scoţiei şi Georgiei, din 17 iulie, de la Tbilisi, este în continuare menţinut.
România a jucat un meci test sâmbătă 3 iulie, cu Argentina, la Bucureşti , prilej cu care a fost inaugurat oficial noul Stadion Naţional de Rugby ”Arcul de Triumf”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura