Romii – sau despre campanii de comunicare cu sens greşit…

Românii au făcut o adevărată pasiune pentru muzica lor – nu cea autentică, ci manelele. Lumea râde când trece pe lângă palatele lor de prost-gust, dar autorităţile nu iau nici o măsură – toţi sar ca arşi că sunt discriminaţi. Limuzinele de lux şi banii lipiţi pe frunte au devenit regulă – pe de o parte. Pe de cealaltă parte, femei cu copii mici în braţe, cerşind pe lângă biserici – se spune că sunt „profesionişti”.
În străinătate, tabere. Ei – că să-i luăm înapoi, sunt ai noştri. Noi – cu satisfacţie răutăcioasă – lasă să vadă şi ei cum este… La Bayeux, în nordul Franţei, oameni care vedeau pentru prima dată români (pe noi…) ne-au spus că romii sunt o mare problemă, de aceea românii nu sunt prea agreaţi…
Acţiunile ONG-urilor rome există. Se realizează videoclipuri care au ca adresă populaţia majoritară. Suntem îndemnaţi la toleranţă, la acordarea unei şanse, la a renunţa la aplicarea clişeelor discriminatorii, la acceptarea alterităţii. „Ei sunt altfel, acceptă-i”, „copiii romi trebuie să meargă la şcoală”, poveşti duioase despre majoritari care au prieteni romi şi uite ce bine se înţeleg cu ei, mai vedem (rar) persoane de etnie romă realizate profesional, dar care nu prea doresc să se identifice cu etnia, din motive lesne de înţeles şi care s-au petrecut şi se petrec încă în SUA, de exemplu, cu african-americanii. African-americanii, pentru că trebuie să fim corecţi politic, altfel lezăm sensibilităţi. Parţial adevărat. Parţial cât se poate de fals şi idiot…
Cred că se merge într-o direcţie – tot parţial – greşită. Campaniile de sensibilizare faţă de problema romilor ne au mereu ca ţintă pe noi, majoritarii. Ni se cere acceptare, înţelegere, toleranţă – valori de altfel corecte, logice, de bun-simţ. Şi civilizate. Numai că aceste campanii au un singur sens – spre noi. Suntem asemeni celor rămaşi la ore, care sunt pedepsiţi în numele celor care chiulesc. Ca civilii împuşcaţi drept represalii pentru acţiunile partizanilor – prea abili pentru a fi prinşi de nişte soldaţi prost instruiţi. Nici o campanie de sensibilizare nu se adresează celor discriminaţi, încercând să li se explice că uneori discriminarea are motivaţii reale, concrete, care nu sunt deloc legate de neacceptare sau intoleranţă. Nu numai nouă trebuie să ni se spună că trebuie să existe şi elevi romi, sau că trebuie să acceptăm aia sau ailaltă. Cumva, e necesar să li se explice şi romilor că o parte din comportamentul lor nu mai este acceptabilă într-o ţară civilizată, că obiceiurile şi tradiţiile lor nu mai concordă cu legile şi cu viaţa modernă. Trebuie să devină conştienţi că doar având ceea ce se numeşte „elite” pot face pasul de la existenţele extreme – ori prea săraci, ori prea bogaţi – spre cele normale, în care acceptarea ar veni firesc, nu în urma unor campanii melodramatice.
În rest, ştirile despre romi se reduc la „nunţi regeşti”…