Politica si administratie

România trebuie să-și elaboreze Planul Național Strategic în domeniul agriculturii

Până la sfârșitul acestui an, România, la fel ca restul statelor membre ale Uniunii Europene, trebuie să-și elaborezePlanul Național Strategic în domeniul agriculturii, a anunțat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, Grupul PPE).
”Conferința privind viitorul Europei se află în plină desfășurare, iar relevanța și succesul acesteia vor fi asigurate printr-o bază cât mai largă a consultărilor. Toți cei interesați ar trebui să-și facă auzită vocea fie pe platforma digitală a conferinței,fie prin participarea la dezbateri, întâlniri și evenimente. (…) Cred că elaborarea unui plan național strategic în domeniul Politicii Agricole Comune (PAC) post 2020 trebuie să se bazeze pe dialogul cu asociațiile relevante, iar prioritățile care se degajă dintr-un asemenea dialog trebuie dezbătute și în cadrul oferit de Conferința cu privind viitorul Europei”, consideră europarlamentarul UDMR.
Conform lui Winkler, fără comunitățile rurale, Europa își pierde însuși caracterul ei, diversitatea și o parte importantă din modul de viață european. ”Sectorul agricol se află în fața unei schimbări accelerate. Grupul PPE din Parlamentul European militează pentru o agricultură construită pe fermele familiale. Acestea, în contrast cu agricultura industrială, îndeplinesc nu doar rolul de producători agricoli, dar și acela de susținere a vieții sociale și a viitorului comunităților rurale. Dezideratul sustenabilității trebuie abordat din trei perspective diferite, dar în același timp complementare, și anume ținând cont de faptul că ferma familială are un rol economic, unul ecologic și un rol social”, a declarat deputatul european. În opinia sa, pornind de la acest punct de vedere, reprezentarea intereselor fermierilor din România trebuie să ia în considerare, în special, fermele familiale care au nevoie de susținere prin PAC, armonizarea intereselor fiind esențială. ”Procesul de descentralizare care are loc în PAC este extrem de relevant. România la fel ca și celelalte state membre ale UE trebuie să elaboreze, până la sfârșitul acestui an, Planul Național Strategic în domeniul agriculturii. (…) Avem nevoie de o viziune integrată deoarece producția agricolă, sistemele de sprijin a fermierilor, proiectele de dezvoltare rurală și activitățile conexe, în primul cele legate de turismul rural și de serviciile moderne oferite în mediul rural trebuie să se armonizeze constituindu-se în politici publice eficiente”, a subliniat Iuliu Winkler.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura