România ar putea găzdui mai multe meciuri de la Euro-2020

12 aprilie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Două oraşe doresc să se retragă de la organizarea Campionatului European de fotbal, programat în 2021. Oficialităţile din Roma şi Bilbao iau în calcul posibilitatea de a se retrage de pe lista celor 12 oraşe gazdă ale Campionatului European de fotbal, după ce competiţia a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus. Conform presei britanice, Italia şi Spania sunt acum reticente la ideea de a mai găzdui meciuri în vara viitoare.

EURO 2020 marchează şase decenii de la prima ediţie a Campionatului European, iar întrecerea era planificată să se deruleze anul acesta, în 12 oraşe. Toate federaţiile naţionale trebuie să confirme, însă, că vor fi disponibile să găzduiască turneul şi anul viitor.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu (foto), a declarat că, dacă vor exista ţări care renunţă la organizarea de meciuri din cadrul Euro-2020, turneu final al CE amânat pentru anul viitor, o parte din aceste partide ar putea fi găzduite de România: „Intenţionăm să aducem cât mai multe competiţii internaţionale în România şi în acelaşi timp să aducem o valoare adăugată economiei României. În 2021, vom organiza CE under 19, intenţionăm să ne depunem dosarul de candidatură în această vară pentru a organiza Campionatul European under 21 în 2023. Ne-am bucura ca în acest demers să ni se alăture şi Republica Moldova, dacă vor avea capacitatea să-şi construiască în următoarea perioadă de timp un al doilea stadion. Suntem într-un dialog foarte strâns cu UEFA, astfel încât dacă va exista vreo fereastră de oportunitate să putem să aducem chiar mai multe meciuri la Bucureşti (n.r. – de la Euro-2020)”, a declarat Burleanu.
Turneul final al Campionatului European de fotbal, care include meciuri la Bucureşti şi în alte 11 oraşe europene, a fost amânat cu un an din cauza coronavirusului, astfel că se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Campionatele Europene de Cros Triatlon şi Duatlon, de la Tg. Mureş, reprogramate sau suspendate

Municipiul Tg. Mureş ar fi trebuit să găzduiască, în perioada 19-23 iunie, întrecerile Campionatelor Europene de Cros Triatlon şi Cros...

COSR susţine financiar toţi sportivii aflaţi în cursa pentru Jocurile Olimpice

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat că îi va susţine financiar pe toţi sportivii din loturile olimpice de seniori...

Situația infecțiilor cu coronavirus în județ și la nivel național, sâmbătă 11 aprilie 2020

Până sâmbătă 11 aprilie, în judeţul Hunedoara 378 de persoane se aflau în carantină, 186 de persoane au ieșit din...

Închide