Actualitate

Riscă pușcăria pentru 300 de lei

Doi deveni au fost reținuți, fiind acu­zați de tâlhărie. Pe numele celor doi bărbați, de 30, respectiv 31 de ani, s-a întocmit dosar penal, ei agresând un bărbat de la care au furat 300 de lei.
„La data de 11 octombrie 2022, în jurul orei 11:20, Poliția municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 42 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în fața unui bar din municipiul Deva, a fost agresat fizic de doi bărbaţi, iar unul dintre aceştia i-ar fi sustras din buzu­na­rul jachetei 300 de lei. În cauză, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au întocmit dosar penal sub as­pectul co­mi­terii infracţiunii de tâlhărie şi au orga­ni­zat, în cursul aceleiaşi zile, o ac­țiune în urma căreia au depistat doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi de 31 de ani, ambii din Deva, cu privire la care efec­tu­ează cer­ce­tări cu privire la infracţiunea recla­mată”, a declarat comisa șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Faţă de cei doi, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 de ore. Aceştia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentaţi Parche­tu­lui de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura