Sport

Ripensia Timişoara e adversara lui Hercules Lupeni la baraj

3. Adversar baraj 12 iunie - pagina 11Ovidiu Mănăstire

Campioana judeţului Hunedoara, Hercules Lupeni, şi-a aflat la finalul sâmbătă adversara din barajul de promovare în Liga a III-a. Trupa lui Dan Voicu va întâlni în dublă manşă echipa Ripensia Timişoara, care a depăşit în ultima etapă din Liga a IV-a Timiş pe Voinţa Maşloc.

Cadou de la FRF
Chiar dacă Maşloc avea un punct avans în faţa celor de la Ripensia, înaintea ultimei etape, şi depindea doar de rezultatul ei de la Sânnicolau Mare pentru a se impune în finalul Ligii a IV-a Timiş, prin cercurile fotbalistice se discuta că adversara sa va primi victorie la „masa verde” în duelul cu Ghiroda, încheiat la egalitate, şi în care adversarii folosiseră un jucător fără drept de joc. Decizia a fost favorabilă Ripensiei şi astfel, roş-galbenii treceau din nou pe primul loc înaintea ultimei etape, având nevoie doar de victorie pe terenul Voinţei Biled pentru a merge la baraj.
Cum era de aşteptat, trupa cu nume de legendă s-a impus cu 2-0 iar, mai mult, Voinţa Maşloc a remizat la Sânnicolau Mare, alungând orice dubiu asupra locului 1. Ripensia a câştigat Liga a IV-a Timiş şi va întâlni pe Hercules Lupeni la barajul de promovare în Liga a III-a, turul urmând să aibă loc în 18 iunie, la Timişoara iar returul, o săptămână mai târziu, la Lupeni.

„Cred în promovare!”
Antrenorul lui Hercules Lupeni, Dan Voicu, a ales să urmărească pe viu echipa Voinţa Maşloc, aflând doar la Sânnicolau Mare că Ripensia câştigase duelul cu Ghiroda la „masa verde”. „Din păcate, am aflat doar la meciul Voinţei că Ripensia câştigase la FRF împotriva Ghirodei şi urma să fie, cel mai probabil, adversara noastră. Sunt un pic dezamăgit, dar ne vom juca şansa. Din ceea ce am văzut, Voinţa Maşloc nu m-a impresionat, însă Ripensia ştiu că are o forţă de atac mai mare. Însă şi o apărare mai penetrabilă. Noi ne jucăm şansa şi vă spun sincer că sper şi cred în promovare. Vom face antrenamente zilnice până la baraj şi mergem fără teamă. Sper să înscriem la Timişoara!”, a spus antrenorul lui Hercules Lupeni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura