Categories: Sport

Revine la Olimpiadă după 57 de ani

Selecţionerul Mirel Rădoi l-a convocat, mier­curi, pe fundaşul Florin Ştefan la echipa de fotbal a României care va participa la Jocurile Olimpice.
Florin Ştefan, care a fost prezent şi la EURO 2019, unde a fost titular în 3 din cele 4 par­tide disputate de tricolori, a ajuns miercuri seara în cantonamentul de la Mogoşoaia. El nu este legitimat în prezent la un club, după ce contractul cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe i s-a terminat.
Selecţionata olimpică a României s-a reunit miercuri, 30 iunie, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, acolo unde se va pregăti în regim închis până la plecarea în Japonia, programată pe 15 iulie.
Lotul oficial va cuprinde 18 jucători. Selec­ţionerul Mirel Rădoi are acum la dispoziţie 20 jucători dintr-o listă iniţială de 61, el având dreptul şi la două rezerve, însă presa internaţională relatează că FIFA ar urma să aprobe creşterea numărului rezervelor la patru. Jucătorii de rezervă vor putea fi utili­zaţi doar în cazul în care vor exista acciden­tări printre cei 18 fotbalişti din lot.
Conform regulamentului, pentru ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili ju­că­torii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997. Din cei 18 jucători, maximum 3 pot fi peste limita de vârstă.
Turneul de fotbal va debuta pe 21 iulie şi se va încheia pe 7 august. România s-a calificat în urma prestaţiei echipei naţionale Under-21 la Campionatul European de tineret din 2019, când a ajuns în semifinale. Selecţio­nata de fotbal a României revine la Jocurile Olimpice după o pauză de 57 de ani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

12 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

12 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

12 ore ago