BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se coace o petrecere de pomină, sus pe dealuri, într-o zonă montană retrasă! Zvonarii de serviciu deja își pregătesc aparatele foto, pentru că se anunță un du-te-vino de lux cum n-a mai văzut pustietatea aia. Cine e sărbătoritul? Nimeni altul decât un „băiat deș­tept” din energie, mare ma­hăr politic pe plan local, dar cunoscut prin târg drept pier­zătorul de serviciu când vine vorba de numărat votu­rile la scrutinuri. Omul își ser­bează o vârstă rotundă și, ca să mai spele din eșecurile elec­torale, s-a gândit să facă o demonstrație de forță. Gu­rile rele spun că pe lista de invitați (care bate spre o sută de persoane!) sunt trecute nume grele: șefi de partid de la Capitală, baroni de la județ și lideri din alte zone ale țării. Toată lumea bună vine să-i ureze „La mulți ani!” și, evi­dent, să mai împartă niște sfere de influență la un pahar de vin bun. Dar stați, că de aici vine picanteria! Tabloi­dele locale deja fierb, iar o­chișorii iscoditori sunt ațintiți pe mașinile de teren care vor urca panta. Marele test al serii nu va fi darul, ci înso­ți­toarele. Zvonul maxim e că s-a dat ordin discret ca me­se­nii să vină cu consoartele de drept, nu cu asistentul ma­nager, secretara cu fustă scurtă sau vreo ibovnică proaspăt „tunată” și bo­tox­ată pe banii din contractele cu statul. Gurile rele râd deja pe la colțuri și spun că tabloul ar fi prea comic pentru pei­sa­jul ăla idilic: ei burtoși, bă­trâni și plini de vicii, iar ele… flori de primăvară, subțiri și mlădioase. Rămâne de văzut cine va avea curajul să încal­ce protocolul și cine va veni la braț cu „muza” din dotare! Ținem ochii pe dealuri!”

Bătaie mare pe listele fă­cute la un mastodont indus­trial, unde se pregătesc ple­cări din sistem generos re­com­pensate. Gurile rele spun că pe foaia de dispo­ni­bilizări, unde locurile sunt limitate, s-au trecut deja niș­te băieți puși doar pe încasat, niște escroci cu funcții, dacă este să ne uităm puțin în tre­cut. Se aude că la birouri e agi­tație mare și ușile stau în­cuiate, pentru că șefimea își trece neamurile și tovarășii pe lista scurtă de plecări. Lo­curile sunt cu număr limitat, iar bătaia e pe viață și pe moar­te pentru că pachetele compensatorii sunt baro­sane – se vorbește de zeci de salarii luate dintr-o lovi­tură. Munci­torul de rând, ăla cu palmele bătătorite care a ți­nut har­du­ghia pe picioare, poa­te doar să viseze la listă; pentru el „nu mai sunt fonduri”.