Municipiul Hunedoara se înfrăţeşte cu oraşul Ialoveni, din Republica Moldova

Adriana Năstase

Consiliul Local Hunedoara a aprobat ini­ţiativa de înfrăţire a municipiului cu oraşul Ialoveni, din Republica Moldova.
Decizia vine ca urmare a faptului că, atât Primăria Ialoveni cât şi Primăria Hunedoara şi-au manifestat oficial (prin intermediul unor scrisori de intenţie) dorinţa de a coo­pera în mai multe domenii: proiecte europe­ne, culturale, educaţionale, iniţiative econo­mice şi turistice. Hotărârea Consiliului Local Hunedoara reprezintă principalul punct de plecare al întregului demers, care, sperăm noi, se va finaliza cu un acord oficial de înfrăţire, con­form legislaţiei în domeniu.
„Poate pentru mulţi sunt lipsite de impor­tanţă aceste înfrăţiri, dar, să nu uităm, aceste demersuri reprezintă un lobby pe care îl facem pentru promovarea municipiu­lui Hunedoara şi pe plan internaţional. Hune­doara nu are nici un acord de înfrăţire cu vreun oraş din Republica Moldova. Prin aceste înfrăţiri putem crea punţi eficiente de colaborare în turism, industrie, proiecte europene şi în alte domenii”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Oraşul Ialoveni are aproximativ 20.000 de locuitori şi se află la doar 10 kilometri dis­tanţă de Chişinău (capitala Republicii Moldova).
În prezent, municipiul Hunedoara are relaţii de înfrăţire cu şase oraşe: Szom­bathely (Ungaria), Argenteuill (Franţa), Zenica (Bosnia şi Herzegovina), Derince (Turcia), Parga (Grecia) şi Kaihua (China).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

2 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

2 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

2 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

2 ore ago