Actualitate

Reuniunea aniversară a ambasadorilor la Alba Iulia

La finele acestei săptămâni, mai exact în zilele de 27-28 aprilie, la Alba Iulia se va desfăşura, în organizarea Universităţii „1 Decembrie 1918” din municipiu, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Reuniunea aniversară a reprezentanţilor misiunilor diplomatice din România intitulată „ROMÂNIA 100 – DIPLOMAŢIE, EDUCAŢIE ŞI MISIUNE” – Alba Iulia, 2018.
La acest eveniment de mare importanţă la nivel naţional şi, în mod deosebit, pentru Alba Iulia şi judeţul Alba, şi-au anunţat participarea reprezentanţii mai multor misiuni diplomatice şi numeroase personalităţi din România. Astfel, se vor afla la Alba Iulia: Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Nunţiul Apostolic – Ambasadorul Sfântului Scaun, Ambasadorul Republicii Coreea, Ambasadorul Republicii Arabe Egipt, Ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei, Ambasadorul Malaeziei, Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan, Ataşatul cultural şi însărcinat cu probleme de învăţământ – Ambasada Republicii Arabe Siriene, Ambasadorul Turkmenistanului, Consilier I – Ambasada Statului Palestina, Ambasadorul Republicii Croaţia, Ambasadorul Tunisiei, Ambasadorul Republicii Moldova şi Ambasadorul Republicii Kazahstan. O parte din ambasdorii amintiţi şi-au manifestat dorinţa de a susţine o prelegere în cadrul dezbaterilor.
Pe durata a două zile, vor avea loc dezbateri aniversare privitoare la relaţiile diplomatice bilaterale ale României de la înfăptuirea Marii Uniri, importanţa diplomaţiei în promovarea identităţii naţionale a României în plan internaţional, momente importante în relaţiile bilaterale ale României în ultimii 100 de ani, parteneriatele strategice, profilul şi rolul României în evoluţia actuală a relaţiilor internaţionale, inclusiv în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului UE la data de 1 ianuarie 2019, calitatea educaţiei şi a vieţii studenţilor internaţionali care studiază la Alba Iulia, perspective de colaborare ş.a.
Pe lângă activităţile academice şi de protocol, programul va include şi vizite la principalele obiective istorice şi culturale din Alba Iulia – Capitala istorică a României, prilej cu care vom fi onoraţi să parcurgem împreună, simbolic, traseul istoric al înfăptuirii României Mari.
În imaginea alăturată prezentăm programul complet al evenimentului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura