Sport

Retezat Sky Race, aleargă la înălţime!

2. Retezat Sky Race 15 iunie - pagina 11Ovidiu Mănăstire    

A cincea ediţie a popularei competiţii de skyrunning Retezat Sky Race se va desfăşura sâmbătă, 18 iunie, în Retezatul Mic. Până acum, s-au înscris peste 800 de concurenţi, pentru cele trei trasee, numărul final putând atinge cifra 1.000. Vremea se anunţă excelentă pentru ziua de sâmbătă, astfel că organizatorii speră ca această ediţie să fie una foarte reuşită.

Skyrunningul este un sport extrem de alergare montană, care se desfăşoară îndeosebi la înălţimi de 2.000 de metri, iar în România începe să aibă tot mai mulţi adepţi. Retezat Sky Race este cea mai populară întrecere de acest gen din judeţul Hunedoara, iar în acest an a ajuns la a cincea ediţie. Concursul se va desfăşura sâmbătă, 18 iunie, în Retezatul Mic, startul urmând să aibă loc din faţa Cabanei Cheile Buţii, din Câmpul lui Neag. Competiţia este organizată de Asociaţia Sport la Orice Vârstă iar sloganul întrecerii este „Aleargă la Înălţime”.

Valea Marii, traseu pentru amatori
Competiţia este structurată pe trei trasee, în funcţie de dificultate. În plus, în 19 iunie, se va organiza şi o cursă destinată copiilor, denumită Kids Race. Traseul Valea Marii este cel mai accesibil, având o lungime de 7 kilometri şi o diferenţă de nivel de 300 de metri. Startul se dă la ora 9.00, iar timpul limită este de două ore. Terenul pentru acest traseu este de 500 de metri de asfalt, 5 kilometri de drum forestier şi 1,5 kilometri de potecă de munte. Vor fi patru puncte de susţinere, dintre care unul de alimentare la final şi trei de orientare.

Buta şi Custura, pentru cei cu experienţă montană
Traseul Buta este destinat concurenţilor cu experienţă montană, având o lungime de 23 de kilometri, dintre care 1 kilometru de asfalt, 9 kilometri de drum forestier, 8 kilometri de potecă de munte şi 5 kilometri de creastă alpină. Timpul limită este de şase ore iar pe traseu există şase puncte de susţinere (alimentare, hidratare şi orientare). Are o diferenţă de nivel de 1.400 de metri.
Traseul Custura, cel mai dificil dintre toate este recomandat în special skyrunnerilor experimentaţi cu pregătire montană obligatorie. Se întinde pe o distanţă de 28 de kilometri, dintre care 1 kilometru de asfalt, 7 kilometri de drum forestier, 11 kilometri de potecă de munte şi 9 kilometri de creastă alpină. Timpul limită este de opt ore iar pe traseu se găsesc 12 puncte de susţinere (alimentare, hidratare, orientare). Traseul Custura are o diferenţă de nivel de 2.300 de metri.
Clasamentele pe Traseul Valea Marii Buta vor fi Open, masculin şi feminin iar pe Traseul Custura este împărţit pe categorii de vârstă după cum urmează: masculin sub 35 de ani, 35-50 de ani şi +50 de ani, feminin sub 35 de ani şi +35 de ani, jandarmerie montană şi open masculin şi feminin. Câştigătorii din 2015 au fost Ionuţ Zincă la masculin şi Maite Maiora Elizondo, la feminin.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura