EvenimentFlash

Reţeaua „spionilor din dormitor“, trimisă în judecată

Cristina Ghenea

Procurorii DIICOT, de la Biroul Teritorial Hunedoara, au finalizat ancheta în dosarul de siguranţă naţională, în care mai multe persoane au fost cercetate de folosirea ilegală a unui soft de interceptare a convorbirilor telefonice şi a mesajelor scrise. Un hunedorean – liderul grupării, şi alte 42 de persoane au fost trimişi în judecată.

Ancheta procurorilor a fost considerată una de gradul zero, deoarece infracţiunea este încadrată în lege ca o situaţie care vizează siguranţa naţională. Mai exact, persoanele trimise în judecată, susţin procurorii, instalau un program special în telefoanele persoanelor care urmau să fie „spionate“, cu ajutorul căruia interceptau convorbirile telefonice şi mesajele de tip SMS. Informaţiile obţinute ar fi fost ulterior folosite pentru şantaj.

Pionul principal, din Orăştie
Gruparea a fost anihilată în iunie 2010, în urma efectuării a 53 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Cluj, Timiş, Bacău, Botoşani, Suceava, Argeş, Alba, Hunedoara, Satu Mare, Buzău, Arad, Sibiu, Galaţi, Neamţ, Ialomiţa, Dolj şi Vâlcea. „Pionul“ principal al afacerii este Nicolae Dan Oproiu, din Orăştie, cel care a utilizat şi a comercializat, direct şi prin intermediul reţelei de internet, produse software destinate interceptării ilegale a comunicaţiilor, transmisiilor de date efectuate prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă, precum şi a discuţiilor ambientale. Programul era compatibil cu aproape toate dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tipul Symbian sau Windows Mobile, inclusiv cu cele tip BlackBerry sau iPhone. De altfel, Nicolae Dan Oproiu este singurul dintre cei 43 de inculpaţi care a fost arestat preventiv în perioada iunie-iulie 2010.

Un fost judecător, un avocat şi un medic
În dosar, figurează şi persoane cu funcţii importante: un fost judecător de la Tribunalul Bucureşti, un avocat în cadrul Baroului Iaşi, un medic şi mai mulţi oameni de afaceri.
Procesul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, iar inculpaţii riscă între trei şi 12 ani de închisoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura