Actualitate

Recensământul maşinilor, şi la noi în judeţ

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în colaborare cu poliţiştii rutieri a organizat un studiu de circulaţie, menit să constate care sunt drumurile cele mai circulate din ţară. 02 masini circulatie deva_1
Acţiunea are drept scop stabilirea priorităţilor în ceea ce priveşte orientarea investiţiilor şi alocarea bugetelor pentru reparaţia arterelor de circulaţie rutieră.
La noi în judeţ, acţiunea se va desfăşura timp de două zile, fiind organizate puncte de control în mai multe locuri. „În data de 17 şi 24 iunie, vor fi echipaje de poliţişti rutieri care vor opri conducătorii auto, pentru a le adresa nişte întrebări. În prima zi, echipajele vor staţiona în zona localităţilor Călan şi Haţeg, iar în a doua zi, în zona Bradului”, a afirmat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Astfel, conducătorii auto vor fi întrebaţi de unde vin şi care-i destinaţia călătoriei, care e ruta pe care o vor parcurge. Reprezentanţii companiei de drumuri au mai precizat că nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al maşinii, numele conducătorului auto sau alte date de identitate. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura