Reacţii pozitive după amânarea Jocurilor Olimpice

25 martie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Zvonurile potrivit cărora Jocurile Olimpice 2020 se vor amâna au fost confirmate, marţi, când s-a anunţat decizia oficială în acest sens.

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost reprogramate pentru anul viitor, în contextul răspândirii globale a coronavirusului. „În circumstanţele actuale şi bazându-ne pe informaţiile oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, preşedintele CIO şi prim-ministrul Japoniei au concluzionat că ediţia a 32-a a Jocurilor Olimpice de la Tokyo trebuie reprogramată dincolo de 2020, dar nu mai târziu de vara anului 2021, pentru a avea grijă de sănătatea sportivilor, a tuturor celor implicaţi în Jocurile Olimpice şi a comunităţii internaţionale”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Mihai Covaliu salută amânarea Olimpiadei 2020
„Era ceea ce ne aşteptam, practic era o chestiune de zile, de ore, până să se anunţe această decizie. E bine că a venit în momentul acesta, pentru a nu mai da loc la interpretări şi pentru a da posibilitatea sportivilor şi celor care îi conduc pentru a-şi reevalua planurile de pregătire, strategia”, a declarat Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
„Am avut o primă şedinţă a Comisiei Tehnice Olimpice pentru sportul de performanţă, s-au făcut câteva recomandări pe care le vom trimite federaţiilor sportive naţionale, urmând a începe acest dialog vizavi de decizia de amânare a Jocurilor Olimpice. Dintre recomandări, în primul rând este vorba de pregătirea sportivilor, a celor calificaţi şi a celor în curs de calificare. Avem nevoie de o regândire a strategiei până anul viitor”.
Preşedintele COSR a mai declarat că e nevoie acum ca să fie cunoscut dacă fiecare federaţie îşi menţine obiectivul, dacă îşi reevaluează acest obiectiv şi fiecare federaţie ce obiectiv are în perioada următoare, pe termen scurt şi după aceea un plan pe termen lung. Mai mult, în urma Ordonanţei militare nr. 3 situaţia mişcării sportive din România devine foarte serioasă. Va fi necesar să fie respectate de toţi activiştii, antrenorii, tehnicienii şi sportivii cerinţele specificate în ordonanţă, a declarat Mihai Covaliu.

Nadia Comăneci apreciază decizia CIO
Fosta mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, acum ambasador pentru Olimpiada de la Tokyo, aplaudă decizia amânării Jocurilor Olimpice 2020, ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Competiţia programată a fost amânată pentru 2021, iar Nadia Comăneci consideră că reprezentanţii Comitetului Internaţional Olimpic au luat cea mai bună decizie. „Este o decizie corectă. În aceste circumstanţe, sănătatea planetei este o prioritate. Să staţi în siguranţă, să ne vedem cu bine”, a declarat Nadia Comăneci.

Pierderi impresionante ale Japoniei după amânarea Olimpiadei
Pentru prima dată în istoria omenirii, Jocurile Olimpice nu se vor organiza conform planificării, fără ca vreun conflict militar să fie în desfăşurare. În trecut, în 1916, 1940 şi 1944, Jocurile au fost anulate din cauza celor două Războaie Mondiale. Acum, ele au fost mutate în 2021, la fel ca şi Europeanul de fotbal, deoarece lumea se află în luptă cu pandemia Covid-19.
Un număr de 7,8 milioane de bilete au fost vândute pentru întrecerile din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo şi 33 de milioane de oameni ar fi trebuit să viziteze Tokyo, potrivit estimărilor, pentru JO 2020.
În faţa acestei situaţii de criză, japonezii şi cei de la Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) au încercat, în zadar, să menţină o urmă de normalitate prin organizarea JO 2020 conform programării, în perioada 24 iulie – 9 august. Începând de luni, Canada şi Australia au anunţat că vor boicota Jocurile, dacă ele nu vor fi reprogramate, poziţie adoptată, ulterior, şi de Marea Britanie. Iar ultima lovitură a venit din partea Comitetelor Olimpice şi Paralimpice din SUA, care au solicitat amânarea Jocurilor printr-un comunicat oficial.
Chiar dacă organizatorii japonezi au tot ezitat, încercând să amâne decizia cu o lună, avalanşa de reacţii vehemente a luat amploare şi marţi, în decurs de doar câteva ore, au sosit alte declaraţii vehemente din Europa. „Reprogramarea evenimentului e un semnal preţios către public. Sănătatea oamenilor e prioritatea numărul 1. Sportivii noştri sunt într-o situaţie foarte dificilă şi abia se pot antrena din cauza restricţiilor“, a spus Alfons Hoermann, şeful Comitetului Olimpic German.
La fel s-a poziţionat şi forul din Elveţia printr-un comunicat: „Dată fiind situaţia actuală, JO 2020 e un eveniment ce trebuie să fie amânat. Ţările au început să se retragă, sportivii nu se pot antrena corespunzător, iar în aceste condiţii nu se poate organiza o competiţie normală, în spiritul olimpic“.
Marţi, după o întâlnire de criză, la care au fost prezenţi Thomas Bach (preşedintele CIO), Shinzo Abe (premierul Japoniei), Yoshiro Mori (preşedintele Comitetului de Organizare), Yuriko Koike (guvernatorul oraşului Tokyo) şi Seiko Hashimoto (ministru responsabil cu Jocurile Olimpice), decizia a fost unanimă şi premierul japonez a anunţat: „Am propus amânarea Jocurilor cu un an şi preşedintele Bach a fost sută la sută de acord. S-a ajuns la concluzia că Jocurile trebuie să fie reprogramate în acest an, urmând a fi organizate nu mai târziu de vara anului 2021. Astfel, dorim să protejăm sănătatea atleţilor, a tuturor celor implicaţi în acest eveniment şi a comunităţii internaţionale. Am căzut de acord că Jocurile de la Tokyo pot deveni o rază de speranţă pentru lume în aceste vremuri tulburi, iar Flacăra Olimpică se va transforma în lumina de la capătul tunelului în care se află lumea în acest moment. De aceea, am şi convenit ca Flacăra Olimpică să rămână aprinsă în Japonia“.
1,4 la sută din PIB e procentul cu care se va micşora creşterea economică a Japoniei în 2020, după amânarea Jocurilor.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 26.03.2020

Eugen Lucaciu, bărbat de 40 de ani, din Haţeg Pentru că a fost trimis în judecată de procurorii din Hunedoara,...

Bulina albă, 26.03.2020

Felicia Andrioni, preşedintele Asociaţiei „Maica Precista“ şi profesor la Universitatea din Petroşani Pentru iniţierea unor acţiuni, pe bază de voluntariat,...

Gura lumii, 26.03.2020

În loc să se preocupe de cei ţinuţi cu forţa la izolare, nişte indivizi responsabili cu sănătatea publică au alte...

Închide