Sport

Reabilitarea dulce de acasă

11 FC HunedoaraCiprian Marinuţ

FC Hunedoara a reuşit să câştige pe teren propriu şi după al doilea eşec cu 0-4 în deplasare, învingând cu 2-0 (1-0) echipa satelit a clubului din Bănie, CSU II Craiova. Cu şapte nume noi în formula de start, echipa antrenată de Mircea Alic Jr. a avut ambiţie şi atitudine şi s-a dovedit mai pragmatică decât o grupare cu doi jucători de Liga I între titulari şi cu un antrenor tânăr şi ambiţios pe banca tehnică.

Plus de atitudine
Hunedorenii aveau doar varianta victoriei în acest joc pentru a se reabilita în urma înfrângerii suferite, etapa trecută, în derbiul judeţean pierdut cu 0-4 în faţa rivalei CNS „Cetate” Deva, şi a celei de acum trei etape, cu Performanţa Ighiu (0-4, în deplasare). Şedinţele de analiză, penalizările salariale şi întâlnirea cu suporterii în care jucătorii au promis că se vor revanşa au adus în teren o altfel de FC Hunedoara decât cea de la Deva. Au existat schimbări atât la nivelul jucătorilor, apărând şapte nume noi între titulari, cât mai ales la capitolele atitudine şi disciplină. Noii intraţi în primul 11, Păduraru – Ciucurescu, Petresc, Mardare, Drăgoescu, Simionov şi D. Creciunesc, au adus un suflu pozitiv, iar FC Hunedoara a jucat cu mai mult suflet şi hotărâre. „Remanierea” propusă de Mircea Alic jr. s-a dovedit câştigătoare, chiar dacă în tabăra adversă, antrenorul Bogdan Vrăjitoarea a avut la dispoziţie şi doi jucători cu nume de la echipa de Liga I a clubului, Curelea şi Ferfelea, care din cauza unor neînţelegeri au fost trimişi la echipa satelit.

Emoţii la start, descătuşare după
Chiar dacă au fost „montaţi” să facă risipă de efort şi au început cu raiduri ofensive la poarta adversă, „alb-albaştrii” au avut şi destule emoţii în debutul partidei. Trăşcan (min. 8) a pierdut o minge în jumătatea adversă şi le-a oferit oltenilor şansa unui contraatac, iar D. Creciunesc a fost nevoit să faulteze şi să primească un cartonaş galben la o acţiune rapidă a adversarilor. Treptat-treptat, jocul hunedorenilor s-a limpezit şi după ocaziile lui Simionov din minutele 21 şi 28, pe finalul reprizei a venit şi deschiderea scorului. Golul s-a datorat unor jucători care şi-au menţinut statutul de titulari şi după meciul de la Deva, Bozian şi Tecsi, primul pasând excelent, iar al doilea reluând cu precizie în plasă, 1-0.
FC Hunedoara a prins curaj după pauză şi a atacat mult mai insistent poarta adversă. Tonul l-a dat Bozian (min. 51), care a reuşit o intercepţie şi a scăpat spre poartă, dar a şutat pe lângă. A urmat golul doi reuşit de D. Creciunesc (min. 54), care a insistat la o minge, a recuperat şi apoi a şutat plasat din interiorul careului mare, 2-0. Fără emoţii în privinţa victoriei, hunedorenii s-au aruncat în atac şi puteau duce scorul la 3-0, însă Mardare, Ionicescu, Bozian şi Tecsi au irosit ocazii clare de gol. CSU II Craiova şi-a arătat colţii prin Curelea (min. 75), care a trimis un lob elegant peste portarul Păduraru, însă Ciucurescu a salvat de pe linia porţii şi a evitat un final de meci încins.
FC Hunedoara: Păduraru – Ciucurescu, Petresc, Mardare (cpt), Trăşcan – Drăgoescu (Robert Cristian), Simionov (Opîrlescu), D. Creciunesc (Lazea), Bloj (Ionicescu) – Bozian, Tecsi. Antrenor: Mircea Alic Jr.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura