www.mesagerulhunedorean.ro

Razie a poliţiştilor locali după cerşetori

03 razie cersetoriMaximilian Gânju

Mai multe echipe formate din poliţişti locali au scotocit municipiul Petroşani în căutarea celor care-şi exploatează copiii prin cerşit ori cerşesc chiar ei. În urma raziei au fost prinşi cinci cerşetori, iar după identificare s-a constatat că trei dintre ei veniseră în Valea Jiului tocmai din Mureş ori Gorj.

Poliţiştii locali din Petroşani au sesizat şi Direcţia de Asistenţă Socială, dat fiind faptul că printre cerşetori erau şi minori. „Poliţiştii locali din Petroşani au efectuat o acţiune pe raza municipiului în privinţa celor care cerşesc, fiind folosite trei patrule, una auto şi două pedestre. În urma acţiunii au fost descoperite cinci persoane, dintre care doar două din Petroşani, celelalte fiind din Gorj şi Mureş. Printre cei cinci era şi un copil de numai 5 ani. Toate persoanele au fost duse la Sediul Poliţiei Petroşani, unde au fost verificate şi s-au făcut demersuri pentru sancţionarea lor, conform Legii 61/1998”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al municipalităţii Petroşani.
Inspectorii de la Direcţia  de Asistenţă Socială au discutat cu cerşetorii şi apoi au făcut demersurile pentru a-i trimite în localităţile de domiciliu. Reprezentanţii municipalităţii spun că astfel de razii vor fi efectuate periodic, dat fiind faptul că foarte mulţi cerşetori vin în Petroşani, iar unii îşi exploatează propriii copii pentru a face bani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.