Războiul dintre primarul liberal al Devei şi viceprimarul PSRo nu se stinge: Florin Oancea: Răzvan Mareş nu va mai fi viceprimar!

15 februarie 2018 | 2 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Ieri, viceprimarul PSRo al municipiului Deva, Răzvan Mareş (foto dreapta), a organizat o conferinţă de presă la sediul partidului, începând cu ora 12. În cadrul acesteia, Mareş i-a adus acuzaţii extrem de grave primarului Florin Oancea (foto stânga). Imediat după aceasta, edilul şef al reşedinţei de judeţ a convocat şi el o conferinţă de presă, la ora 15, la sediul primăriei, unde au participat şi şefii direcţiilor din instituţie. „Mă simt dator să îi răspund lui Răzvan Mareş pentru o corectă informare a lui şi a devenilor”, a declarat Florin Oancea în respectiva conferinţă de presă.
Redăm în continuare acuzaţiile aduse de Răzvan Mareş primarului Florin Oancea şi răspunsurile punctuale ale acestuia:
1. Răzvan Mareş: Câte persoane s-au angajat în perioada decembrie-februarie, de când Florin Oancea este primar?
Florin Oancea: O singură persoană. Numele lui este Mihail Suraş. Cine este Mihail Suraş? Este persoana pe care Răzvan Mareş mi-a recomandat-o pentru a fi detaşată de la o societate comercială privată în Primăria municipiului Deva pentru a-i fi şofer, spunând că are dreptul la un şofer, o persoană în care să aibă încredere. Am acceptat acest lucru. El a dat concurs şi l-a luat. Deci nu este adevărat că am angajat 30 de persoane de când sunt primar al Devei. E drept, de când nu mai are maşină de serviciu, Mareş e supărat că nu mai poate să-l ducă şoferul cu maşina de la serviciu acasă şi invers sau pe unde mai umbla el.
2. Răzvan Mareş: Primarul Oancea nu a vrut să continue un proiect pe fonduri UE pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, la Sântuhalm.
Florin Oancea: Am analizat, împeună cu colegii, foarte bine acest proiect. Valoarea proiectului este de 3,6 milioane de lei, iar partea de cofinanţare de 572.712 lei. Dar erau nişte condiţionalităţi, trebuia să angajăm 12 persoane: maseuri, medici, kinetoterapeuţi. Capacitatea era de 30 de persoane. Cheltuielile pe an ar fi fost de 381.000 de lei. Înmulţit cu cinci ani, cât trebuia să se deruleze investiţia, calculaţi cât ar fi fost. Deci, peste 400.000 de euro erau costuri postimplementare. În urma analizei şi a dezbaterii publice făcute la Sântuhalm, pentru că proiectul se adresa celor de aici, am decis că nu se justifică investiţia. Sunt economist, am lucrat în sistemul bancar. Am ajuns primar ca să chibzuiesc bugetul public, sunt administratorul banilor devenilor, n-am de gând să-i cheltuiesc fără folos.
3. Răzvan Mareş: Am solicitat să mi se spună dacă au crescut salariile angajaţilor de la Aqualand. După ce am dezvăluit că salariul lui Irinel Faur a crescut, am înţeles că salariile angajaţilor au crescut cu 20 la sută.
Paul Enescu, directorul Aqualand: Salariile brute ale angajaţilor de la Aqualand au crescut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, odată cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.
4. Răzvan Mareş: Primarul Oancea a afirmat că nu va aloca nici un ban la Aqualand, dar se pare că nu este aşa. Vă arăt dovada plăţii către Aqualand. Este ipocrizie, minciună sau astăzi spunem ceva, mâine spunem altceva?
Florin Oancea: Am spus că vreau o eficientizare a activităţii, motiv pentru care, din ianuarie 2018, nu vom mai aloca sume de bani pentru plata salariilor la Aqualand. În schimb, avem o hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea noilor tarife de intrare şi susţinerea de la buget pentru anumite categorii de persoane la Aqualand. Mă refer la copii, pensionari şi persoanele cu handicap. Aceste sume de bani le-am plătit, pentru că aşa spune legea. Vă arăt un ordin de plată semnat în februarie anul trecut de către viceprimarul Răzvan Mareş, la fel am făcut şi eu acum.
La rândul său, directorul Aqualand, Paul Enescu, a spus că „vreau să înţeleagă şi colegul meu de partid, Răzvan Mareş, şi toţi devenii, că activitatea Aqualand nu este subvenţionată”.
5. Răzvan Mareş: Primarul Oancea spunea că nu mai dă norma de hrană Poliţiei Locale. Însă, el nu este consecvent, apare o hotărâre de acordare a normei de hrană poliţiştilor locali deveni. Vă arăt dovada plăţii: în 25 ianuarie 2018, s-au plătit 108.000 lei către Poliţia Locală, norma de hrană pentru luna decembrie 2017. Primarul şi-a dat seama că, dacă nu plătea, încălca legea.
Florin Oancea: Mareş m-a luat la rost, că nu sunt consecvent. Că am declarat că nu mai plătesc norma de hrană, iar acum o plătesc. Îi spun domnului Mareş, să înţeleagă. Pentru că ori majoritatea salariaţilor din primărie, cum a spus el, nu îl informează, ori a înţeles el greşit. Am plătit norma de hrană pentru Poliţia Locală aferentă lunii decembrie 2017. Eram obligat de lege. Dar, legea spune că norma de hrană se acordă dacă sunt fonduri. Or, pentru acest an nu se mai acordă norma de hrană poliţiştilor locali din Deva, deoarece nu mai sunt bani pentru asta.
6. Răzvan Mareş: Am solicitat să ni se prezinte o copie după celebra organigramă trimisă către ANFP (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici). Să vedem noua organigramă. Nu ştim de ce o ţine la secret. Informaţiile mele sunt că organigrama nu a fost aprobată de către ANFP.
Florin Oancea: Suntem oameni maturi şi serioşi. Mi-au cerut să le prezint avizul. Între Crăciun şi Anul Nou, noua formă a organigramei, proiecţia noii organigrame a fost trimisă la ANFP Bucureşti pentru a fi analizată şi avizată. S-a păstrat legătura cu cei de la ANFP, au cerut clarificări şi săptămâna aceasta am primit avizul favorabil pentru organigrama municipalităţii. Motiv pentru care în şedinţa CL din 28 februarie, când vom avea şedinţa ordinară, va fi supusă votului consilierilor locali.
7. Răzvan Mareş: Fima de transport public de ce nu a fost înfiinţată mai devreme?
Florin Oancea: Sunt primarul municipiului Deva din 4 decembrie 2017. De atunci am muncit. Am găsit soluţii muncind în echipă. Însă domnul Mareş, un consilier de lux al primăriei, cu un salariu net de aproape 9.000 de lei, nu a participat. El face numai circ. Dacă vrea să fie primarul Devei, are obligaţia să candideze. Este o funcţie aleasă. Dar el nu a avut curajul să candideze în 2017, pentru că ştia cum stă în sondaje. De asta a venit alături de mine. Dacă este bărbat, să candideze în 2020 şi vom fi competitori. Nu puteam să-i lăsăm pe deveni fără transport local, aşa cum riscam să se întâmple de la 1 martie 2018. Am găsit o formulă legală ca să nu se opească acest serviciu. Ar fi fost o mare problemă! Nu puteam să lăsăm devenii fără transport. Vă asigur că din vară vom avea un transport local civilizat.
Laura Sârbu, secretarul municipiului Deva, a completat: Nu este vorba de prelungirea unui contract, ci de modificarea unor trasee de transport local. Contractul cu firma de transport local este valabil până când primăria va semna un nou contract. Nu discutăm de prelungire, ci de modificarea unor trasee, totul este legal.
8. Răzvan Mareş: Au vrut să ne dea afară pe amândoi viceprimarii, dar acum s-a sucit şi l-a luat lângă el pe Ovidiu Moş. Eu nu pot să fiu o salcie în vântul lui Tibi Balint. Pentru că Mareş reprezenta un pericol în mintea lui Oancea. Prin lege, viceprimarii au atribuţii. Voi face sesizare prefectului că primarul mi-a luat toate atribuţiile.
Florin Oancea: De ce este lângă mine domnul Moş? Pentru că sunt un om care gândesc şi analizez foarte bine lucrurile. Sunt primarul tuturor devenilor. În 2016, devenii au votat Mircia Muntean şi voturile lui s-au transferat la PSRo. I-am redat atribuţiile viceprimarului Ovidiu Moş. Am trecut peste orgolii şi divergenţe. Dacă suntem oameni maturi şi vrem să facem administraţie, trebuie să ne punem la aceeaşi masă. Nu am semnat nici un protocol cu PSD şi nu vom semna. În 2020 vom fi adversari.
În finalul conferinţei de presă, primarul Florin Oancea a mai declarat că viceprimarul Răzvan Mareş a călătorit, pe bani publici în 2016 şi 2017, în total, delegaţiile ridicându-se la suma de 10.000 de euro. Potrivit lui Oancea, vicele a fost la Budapesta de mai multe ori, la Viena, în China, Italia şi Andorra. „Aceste deplasări externe trebuiau să aibă un obiect şi un raport. Care a fost obiectivul vizitelor? Nu s-a prezentat nici un raport. Pe bani publici nu faci vizite de relaxare, prietene Răzvan Mareş! Nu mă interesează cu cine a fost, treaba lui. Dar nu pe bani publici”, a spus Oancea în conferinţa de presă. Primarul municipiului a adăugat că Mareş va fi schimbat în scurt timp din funcţia de viceprimar, pentru că „nu are nimic în comun cu administraţia publică locală”.

Loading...

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Alina spune:

    Ce nesimtit cica a angajat numai o singura persoana.Cat tupeu……

  2. CHELSEA spune:

    Domnul Mircia Muntean, fostul primar al municioiului Deva,care din cauza condamnarii definityve , a trebuit sa-si paraseasca postul, si din motive obiective(avand mereu gandul ;*oare cum i-mi vor rezokva avocatii mei ,condamnarea ?, care a rezultat in urma conducerii sub influenta bauturilor alcolice *, fiindui majoritatatea timpului dedicat *problemelor personale pe care le-a avut cu legea, neinspirat, sau din alte motive necunoscute ,a numit in functia de viceprimar pe numitul Razvan Mares,
    un neprofesionist,fara valoare politica, fara expierenta in administratie,fara pregatire profesionala. un fost chelner de restaurant , care s-a trezit in postura de viceprimar cu drept de semnatura in locul primarului Mircia Muntean. Din acel moment, domnul Eazvan Mares, a luat PRIMARIA DEVA , ca pe o proprie feuda(firna privata), se cunoaste din presa ce *parcurs a avut PRIMARIA DEVA ,sub conducerea vicelui Razvan Mares, proecte pentru municipil DEVA, ZERO!!!
    **AI CARTE ?, AI PARTE!!,NU AI CARTE?, STAI DEOPARTE!!!, domnule Razvan Mares!!!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina albă 16.02.2018

Marius Omotă, primarul comunei Ilia

Bulina neagră 16.02.2018

Denis Florin Roman, tânăr din Hunedoara

Gura lumii 16.02.2018

  Au auzit cârcotaşii că e urâtă treaba cu o nenorocire care s-a produs într-un municipiu de la noi. Cică...

Închide