Sport

Rămâneţi „sănătoşi” şi după proba „viruşilor verzi”!

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a intrat în sezonul rece bine „protejată” de „vitaminele” avansului de puncte din clasament, însă testul cu „viruşii verzi” de la Sănătatea Cluj trebuie „tratat” cu seriozitate şi atenţie, pentru a evita „îmbolnăvirea”. Partida se va disputa, sâmbătă (mâine), de la ora 14.00, pe Stadionul „Michael Klein”.

Ultimul meci acasă
Privit strict prin prisma clasamentului, meciul cu clujenii, ultimul din acest an pe teren propriu pentru hunedoreni, pare simplu pentru trupa antrenată de Marius Opric. Hunedorenii sunt lideri autoritari, fără înfrângere în 10 etape, având 28 de puncte, iar Sănătatea e cam bolnăvioară, fiind abia pe locul nouă, cu 11 puncte. Şi totuşi, în fotbal, statisticile nu ţin de cald, mai ales în sezonul rece, iar „viruşii verzi” (porecla clujenilor) trebuie respectaţi şi trataţi cu seriozitate ca să nu producă „îmbolnăviri”.
Sunt cel puţin două aspecte care indică potenţialul de periculozitate reprezentat de clujeni. În ciuda locului modest din clasament, Sănătatea a învins Şoimii Pâncota, scor 1-0, chiar pe terenul ei, în prima etapă de campionat, în vreme ce hunedorenii au înregistrat unicul pas greşit în faţa arădenilor. Mai mult, în lotul clujenilor se află un atacant percutant, Andrei Ceaca, autor a şase goluri, cu unul mai mult decât golgheterii hunedorenilor, Ciprian Pepenar şi Andrei Făgărăşanu, ambii cu câte cinci goluri înscrise.
Dincolo de orice avertisment şi atenţionare, FC Hunedoara e favorită şi are mari şanse de a rămâne „sănătoasă” şi după proba „viruşilor verzi”, pentru a putea continua în cele mai bune condiţii cursa spre promovare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura