Actualitate

Răfuielile au adus „mascaţii” la Petroşani

Maximilian Gânju

Echipele de intervenţie rapidă ale IPJ Hunedoara au fost mobilizate în Valea Jiului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce două grupări rivale s-au ameninţat reciproc şi anunţau o răfuială în stradă.
Scandalul dintre cele două grupări datează de mai multă vreme şi s-a ajuns de la ameninţări cu moartea, la acţiuni organizate de distrugere şi intimidare. Unul dintre membrii uneia dintre grupări a fost luat în vizor şi după ce i-a fost vandalizată maşina, la câteva zile distanţă, i-a fost trimisă acasă o coroană mortuară. Bărbatul a depus plângere la Poliţia Petroşani şi susţine că a fost urmărit de mai multe ori şi ameninţat cu moartea. Pentru a preîntâmpina incidentele, IPJ Hunedoara a dispus ca o echipă de la Serviciul Acţiuni Speciale să ajungă în Petroşani şi să intervină. În plus, în baza plângerilor depuse de victimă, anchetatorii au pus în aplicare şi o serie de citaţii emise pe numele unor suspecţi, care ar fi avut implicare în acţiunile de distrugere şi ameninţare. După ce au dat declaraţii în faţa poliţiştilor, indivizii au fost lăsaţi să plece, însă în acest caz a fost întocmit un dosar penal.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisarul Bogdan Niţu, doi dintre suspecţi au fost depistaţi în trafic cu ajutorul poliţiştilor de la circulaţie şi conduşi la sediul Poliţiei Petroşani pentru declaraţii. În cazul altor trei suspecţi s-au emis citaţii şi mandate de aducere şi urmează ca poliţiştii să discute cu ei. Sursa citată mai spune că situaţia a fost detensionată şi urmează ca în funcţie de rezultatul anchetei, să se dispună măsurile legale. Cercetarea este efectuată sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani. Poliţiştii mai fac cercetări şi cu privire la infracţiunea de distrugere, după o tentativă de incendiere a unui autoturism care ar aparţine unuia dintre combatanţi. Totuşi, cel puţin deocamdată, anchetatorii nu au putut stabili o legătură între cele două dosare, însă au un cerc de suspecţi şi în acest caz.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura