Politica si administratie

Radu Barb s-a întors la PSD

Sorina Popa

Fostul secretar executiv al organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, Radu Barb (foto), s-a întors în partid. El a fost suspendat din partid în noiembrie anul trecut, pentru o perioadă de şase luni.

Imediat după ce candidatul social-democraţilor la Primăria Deva a pierdut alegerile, conducerea judeţeană a PSD a luat mai multe măsuri drastice. Printre acestea şi revocarea din funcţia de secretar executiv, dar şi suspendarea din partid a lui Radu Barb. Social-democraţii l-au acuzat pe Radu Barb că nu s-a implicat în campania pentru alegerile parţiale de la Deva pentru funcţia de primar, dar şi că a lucrat cu staff-ul lui Victor Ponta, care l-a avut candidat pe medicul Marius Blendea.
Ei bine, între timp, Cătălin Buştea a ajuns preşedintele PSD Deva, Marius Blendea s-a întors la meseria de medic, iar Florin Oancea (PNL) conduce Primăria Deva. Suspendarea lui Radu Barb s-a încheiat de câteva luni, iar în urmă cu câteva zile, el a participat la şedinţa PSD Deva. ”Radu Barb s-a prezentat la şedinţa de partid. Ne-a spus că vrea să continue alături de noi. Pentru ce a făcut, a fost suspendat din partid şase luni. El e simplu membru acum”, a declarat liderul PSD Deva, Cătălin Buştea, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Contactat, Radu Barb nu a vrut să comenteze în legătură cu revenirea sa în organizaţia de partid.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura