Răchitova: Vor energie verde
Magdalena Șerban
Fondurile de mediu sunt un aliat puternic pentru acei primari care se zbat să le obțină. Însă nu toți își dau silința, lăsând să treacă pe lângă ei ceea ce ar putea fi o sursă numai bună de susținere a investițiilor. Edilul din Răchitova are planul făcut.
Pentru un consum cu facturi mici
„Vrem să accesăm fondurile de mediu pentru a achiziționa și monta un sistem de panouri fotovoltaice care să ne ajute cu furnizarea energiei pentru sediul primăriei, cât și pentru dispensarul din apropiere. În ce privește școala, ea e cuprinsă în proiectul ce prevede reabilitarea energetică a clădirii, așa că în baza acestui demers câștigat din fonduri nerambursabile se vor monta și panouri fotovoltaice, în acest fel asigurându-se independența energetică a unității. Soarele ne poate ajuta enorm, dacă e exploatat corespunzător. Curentul electric e și așa scump, iar dacă putem reduce cheltuielile cu bani obținuți prin axa de mediu, de ce să nu o facem. Bugetul nostru local e mic și îl drămuim cum putem mai bine, cât să acoperim prioritățile, lucrările urgente. Doar din finanțări accesate putem evolua cu noi programe investiționale”, a punctat primarul din Răchitova, Liviu Simedroni (foto). Reamintim că bisericile, primăriile și instituțiile din asistența socială vor putea să-și instaleze panouri fotovoltaice pe banii statului. Ministerul Mediului a lansat un program în acest sens, prin care oferă 250 de milioane de lei în total pentru achiziția, montajul și punerea în funcțiune a panourilor fotovoltaice. Suma maximă pentru fiecare beneficiar este de 1 milion de lei. Finanțarea asigură 100 la sută din cheltuieli. De asemenea, se asigură cheltuielile legate de consultanță și cele legate de proiectare.