ComunitatePolitica si administratie

Răchitova: Încă o modernizare de drum comunal

Magdalena Șerban

Mulți primari se plâng că nu au bani de salarii și indemnizații până la finele anului, însă unii sunt la polul opus, pe lângă asigurarea cheltuie­lilor de funcționare reușind să facă și ceva investiții și, culmea, chiar din bugetul local. Asta, pe lângă pro­gramele de dezvoltare demarate sau câștigate pe filieră europeană sau guverna­men­tală. Un exemplu e edilul din Răchitova, care acum rea­bilitează prin asfaltare un drum de interes local, totul din visteria pro­prie.

Deci, se poate!
„Am început asfaltarea în cazul dru­mului din centrul satului Răchitova, care duce către partea de sus a loca­li­tății. Trebuia reabilitat, deoarece au apărut gropi și nu puteam să-l lăsăm să se degradeze și mai tare și să-și rupă oamenii mașinile, căruțele, etc. În to­tal, cu arterele laterale, ar fi cam 1,4 kilo­metri de drum, lucrările ajungând la 440.000 de lei, fonduri provenite din bugetul local. Din visteria proprie facem cât putem, dar și așa trebuie multă chibzuială, tocmai pentru a dră­mui înțelept. În rest, doar atrăgând fonduri externe, prin diferite proiecte, re­ușim să construim ceva de anver­gură”, a punctat Liviu Simedroni (foto), primarul din Răchitova. Reamintim că recent, administrația de aici a mai bifat un succes, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” aducând o finanțare câștigată pentru un proiect depus în vederea modernizării de drumuri de interes local (Ciula-Boița și Ciula-Vălioara), suma aferentă fiind de 3.884.587 de lei. Și nu e doar noroc în spatele demersului, ci mult efort.
La nivel național, au fost solicitate finanțări totale de peste 137 miliarde lei, deși bugetul schemei se ridică la numai 65,5 de miliarde lei. Din cele 3.228 de unități administrativ-terito­riale, doar 81 nu au cerut fonduri. Suma totală a cererilor de finanțare este de 137,59 de miliarde de lei, pre­zentate de 3.174 de UAT-uri pentru 7.545 de proiecte. Mai precis, 97,5 la sută dintre comunele, orașele, muni­ci­pi­ile și județele din România au depus cereri de finanțare pentru investițiile în rețeaua de apă și canalizare și mo­dernizarea drumurilor.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura