Sport

Pun preţ pe regulament

Spre deosebire de FRF şi LPF care se fac că plouă în cazul Mirel Rădoi care antrenează Steaua, ascunzându-se în rolul de director sportiv, fără a avea licenţă de antrenor, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara pune mai mare preţ pe respectarea regulamentelor din acest punct de vedere în campionatele judeţene. Astfel, arbitrilor şi observatorilor li s-a cerut să verifice dacă antrenorii deţin licenţele necesare pentru a se afla pe banca tehnică a unei grupări. „Echipele din Liga a IV a seniori şi juniori şi Liga a V-a a trebuie să aibă antrenori calificaţi. În acest sens, înainte de începerea jocurilor o dată cu întocmirea rapoartelor de arbitraj, echipele sunt obligate să prezinte pe lângă carnetele de legitimare ale jucătorilor şi licenţa sau carnetul de antrenor al antrenorului principal şi al celui secund, având viza anuală. În lipsa acestor documente, antrenorii nu pot lua loc pe banca de rezerve şi nici nu pot fi trecuţi în rapoartele de arbitraj. Arbitrii sunt obligaţi să verifice existenţa legitimaţiei sau licenţei de antrenor şi să specifice în raportul de joc numărul licenţei şi existenţa vizei pe anul 2015. Acelaşi lucru sunt obligaţi să-l facă şi observatorii delegaţi la jocul respectiv”, se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al AJF Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura