Pui: Fonduri obținute de edilul-șef pentru regularizarea râului Rușor
Magdalena Șerban
Prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, deci cu fonduri de la bugetul de stat, în urma demersurilor făcute de primarul comunei Pui, Victor Tiberiu Stoica, au fost aprobate ample lucrări de regularizare a râului Rușor. Valoarea totală a investiției este de peste 11 milioane de euro.
Măsuri de siguranță
„Se vor realiza aproximativ 9 km de ziduri de sprijin pe cursul râului Rușor, pe raza localităților Șerel și Rușor. De asemenea, în cadrul acestui proiect se va amenaja cursul apei prin recalibrarea albiei. Aceste lucrări sunt necesare pentru punerea în siguranță a bunurilor populației și publice, în cazul unor inundații. Destule necazuri au fost în trecut, lumea având probleme din pricina naturii dezlănțuite. Oricând se pot repeta lucrurile, așa că prevenția e soluția. Nu să stăm să evaluăm daunele. Oamenii au nevoie de asta”, a afirmat primarul din Pui, Victor Tiberiu Stoica. Să ne reamintim că în iunie 2020, vremea rea a făcut ravagii aici, zeci de gospodării fiind afectate de inundaţiile provocate de ploile torenţiale. Apa a intrat în beciurile mai multor locuinţe, a rupt o porţiune a unui drum, iar un altul a fost blocat. Autorităţile locale s-au mobilizat de urgenţă şi au intervenit în zonele în care viiturile au creat stricăciuni. Probleme au fost la Uric, Hobiţa, Râu Bărbat, Şerel, Ruşor şi, parţial, Fizeşti. Ruşor şi Şerel au fost afectate cel mai grav de calamităţi. În satul Hobiţa, drumul judeţean a fost blocat într-un punct. Drumul Comunal (DC) 72 Ruşor-Şerel a fost rupt de apă. La Şerel, mai multe poduri şi podeţe au fost, de asemenea, rupte. Totodată, comuna Pui a mai fost lovită de inundaţii puternice şi în 2019, tot în luna iunie. Şi atunci, apa a intrat în mai multe gospodării şi a inundat curţile oamenilor.