Politica si administratie

PSD vrea să pornească în luptă cu oameni credibili

05 dragnea bunLiviu Dragnea (foto), preşedintele interimar al PSD, a confirmat cu ocazia participării la conferinţa organizaţiei judeţene a PSD Hunedoara că partidul trebuie să îşi stabilească lista de candidaţi pentru alegerile locale de anul viitor până în 1 decembrie 2015. De asemenea, posibilii primari trebuie să dea dovadă de pricepere pe latura administrativă şi să aibă parte de încrederea cetăţenilor.

Vor merge şi la cursuri
„Am stabilit ca 1 decembrie să fie data limită la care toate organizaţiile judeţene şi locale să îşi stabilească propunerile pentru candidaţi şi nu va fi un proces caracterizat de formalism. Candidaturile pentru funcţiile de primar trebuie să fie foarte bine gândite, analizate, să fie oameni cu care să putem merge în faţa comunităţilor şi să spunem cu curaj şi cu încredere că sunt oameni gospodari, că au profil moral şi, bineînţeles, sunt pregătiţi. De aceea, după ce vom definitiva candidaturile, în primele luni ale anului viitor, vom face nişte cursuri de pregătire pentru că nu vreau să facem greşeala să propunem nişte candidaţi care nu au habar de administraţie. Trebuie să aibă o viziune de dezvoltare, să înţeleagă legislaţia, fondurile europene, programele de dezvoltare. Cei bine pregătiţi vor da şansa comunităţilor lor să aibă o viaţă mai bună“, a precizat Liviu Dragnea, sâmbătă, la Hunedoara.

Planuri mari şi pentru Consiliul Judeţean
Preşedintele interimar al PSD mizează în CJ pe oameni apreciaţi în comunităţile pe care le reprezintă. „Chiar dacă legea s-a schimbat şi votul va fi pe listă, pentru consiliile judeţene vom merge cu un candidat nominalizat. În cazul consilierilor locali, nu vrem să avem o listă fără chip. Vrem ca fiecare consilier local să fie un om respectat în zona în care trăieşte, care să poată aduce către partid încredere. Vom merge cu o listă de candidaţi credibilă“, a adăugat Dragnea.
Aşa cum arată sondajele de opinie în prezent, social-democraţii ar urma să primească la alegerile viitoare 40 la sută din voturile electoratului. Liviu Dragnea a precizat PSD-ul stă bine în sondaje. „Unii zic că stăm foarte bine, alţii că stăm bine. Important este că nimeni nu spune că stăm prost. Dar, este o simplă radiografie a acestui moment. Nu vom face greşeala să ne culcăm pe o ureche, orice cotă în sondaje se spulberă dacă apar greşeli sau dacă ne permitem să mergem în faţa oamenilor cu candidaţi care nu sunt credibili“, a precizat liderul PSD. (O.Mihnea) 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura