PSD, încotro?

Mâine, începe mult mediatizatul congres extraordinar al PSD. De fapt, nu ştim exact ce se va întâmpla mâine, în marea sală de la Romexpo. Va fi circul anului, aşa cum afirmă Miron Mitrea pe blogul personal? Va fi o bătaie golănească între mai vechile sau mai noile găşti din partid, pentru accederea la conducere? Sau va fi chiar un congres, în adevăratul sens al cuvântului, ce se va desfăşura după reguli democratice şi la încheierea căruia apele se vor limpezi şi linişti, iar PSD va deveni un autentic şi puternic partid social-democrat? Sincer să fiu, după cum au evoluat lucrurile până acum, înclin să cred că la Romexpo va fi orice, numai congres democratic nu.
Vorbind, însă, de alegerile de mâine, trebuie să subliniem că – aşa cum am prevăzut şi am scris în comentariul precedent – după declaraţia lui Ion Iliescu, că se retrage din toate funcţiile din partid, Geoană a trebuit să facă pasul înapoi, în ce priveşte propunerea votului pe echipe. Aşa că ieri, şi-a depus candidatura la şefia PSD, fără nici o listă de nominalizări la alte funcţii.
Până la ora când scriu aceste rânduri şi-au mai depus candidatura pentru preşedinţia partidului Miron Mitrea, Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi… primarul localităţii Amara. Aşa stând lucrurile, va fi foarte greu – dar nu imposibil! – pentru Mircea Geoană să câştige bătălia pentru prima poziţie în partid. Mai ales, după ce au fost făcute publice opiniile, pe cât de colorate, pe atât de picante, ale lui Vanghelie la adresa lui Geoană şi a colegilor săi din PSD.
Totuşi, până la urmă, problema principală a social-democraţilor nu este cine le va fi preşedinte şi cine va face parte din echipa sa de conducere. Problema principală, mai exact, marele pericol este spargerea partidului după acest congres. Iar premise pentru acest lucru sunt suficiente. Ele răzbat din scrisoarea deschisă a fostului pesedist Octav Cozmâncă, adresată participanţilor la congresul PSD, în care se reiterează necesitatea înfiinţării unui nou partid de stânga. Din faptul că Ioan Rus, Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş şi alţi pesedişti din „grupul de la Cluj” au anunţat că nu vor participa la congres, în semn de protest că actuala conducere a „privatizat” partidul. Din declaraţiile altor fruntaşi social-democraţi, care au dat de înţeles că, în condiţiile în care Geoană şi Vanghelie vor rămâne în fruntea partidului, ei vor pleca din PSD. De fapt, îi mai vedeţi dumneavoastră pe Mitrea, Năstase, Iliescu rămânând ca simpli membri ai PSD, dacă Mircea Geoană va fi preşedinte? Deci, întrebarea care se pune acum este cea din titlu: PSD, încotro?

6 comentarii la „PSD, încotro?

  • 19 februarie 2010 la 7:55
    Permalink

    E buna analiza ta. Vei fi la fel de bun si la Cohgresul PNL ?

  • 19 februarie 2010 la 13:47
    Permalink

    Am citit aici diverse texte si undeva apare si numele meu. In consecinta trebuie sa fac niste precizari. Nu ma intereseaza in nici un fel activitatea partidelor politice. Nici unul dintre acestea nu se subsumeaza sferei mele de preocupari si de activitate. Nici conducerile lor, fie nationale, fie judetene nu ma preocupa. Dintr-un motiv foarte simplu. Eu sunt pe un alt plan de activitate si de interese. Reprezint o minoritate, cea ruteana, in legislativ. Sunt membru al Grupului Minoritatilor Nationale, la ale carui decizii contribui prin discutii si vot, ale carui decizii le respect si le promovez. Pentru cei care nu inteleg sau nu vor sa inteleaga trebuie sa precizez ca statutul nostru este punctual diferit de cel al parlamentarilor promovati de partide. Noi nu suntem cu acestia in competitie ideologica, politica sau electorala. Deci nu avem nimic de disputat cu ei. Activitatea noastra, deci si a mea, se circumscrie promovarii identitatii etnice a rutenilor precum si a promovarii, dupa puterea fiecaruia, a imaginii externe a Romaniei in lume. La toate activitatile Consiliului Mondial al Rutenilor s-a mentionat ca Romania acorda atentie rutenilor in particular, minoritatilor in general ceea ce poate constitui un exemplu si pentru alte tari. Pe de alta parte, in parlament, noi colaboram cu celelalte grupuri parlamentare. Este si cazul meu. Colegul Viorel Arion mi-a propus sa il sprijin in promovarea unor initiative parlamentare si am facut-o. Si colegul Bogdan Timpau mi-a propus si de asemenea am facut-o. Grupul nostru sustine parlamentar, ca si in alte legislaturi, stabilitatea tarii. In general sunt prezent la viata publica a judetului nostru de cate ori mi se solicita. Interesul meu principal il reprezinta cultura, istoria, acolo unde pregatirea profesionala este un atu in discutiile purtate direct, in presa, la radio si la televiziune. Am studii si carti publicate. Am ajutat si pe altii sa isi publice carti si studii. Am recomandat colegi sa isi poata sustine doctoratul, etc. Personalitatile din judet la care eu ma raportez nu sunt cei cu aparitii efemere in diverse functii. Sunt cele care reprezinta ceva profesional: dr.Liviu Lazar, dr. Adela Herban, dr Vasile Ionas, dr. Mircea Baron, prof. Olivia Nitescu, dr. Ionel Mos, dr. Ioan Ovidiu Munteanu, dr. Septimiu Krausz, dr. Ioan Gabriel Samoilescu,juristul Attila Dezsi si lista ar putea continua. In rest sigur ca se pot emite diverse pareri in diverse domenii pentru ca in Decembrie 1989 ne-am castigat acest drept cu totii. De unii sunt felicitat, mai mult sau mai putin sincer. De altii sunt contestat, uneori chiar de persoane pe care le-am ajutat, evident in limitele legii sau de persoane pe care nu le-am putut ajuta pentru ca cererile lor erau absurde sau competentele mele nu mi-au permis sa intervin. Adeseori am fost impiedicat sa promovez interesul public chiar de reprezentantii unor institutii ale statului. Exemplu: protejarea monumentelor istorice si implicit promovare imagistica si turistica a acestora. Viata in general, deci si a mea are si bune si rele. Eu sper sa ma ajute Dumnezeu sa fac cat mai mult bine oamenilor.

  • 19 februarie 2010 la 13:51
    Permalink

    Am citit aici diverse texte si undeva apare si numele meu. In consecinta trebuie sa fac niste precizari. Nu ma intereseaza in nici un fel activitatea partidelor politice. Nici unul dintre acestea nu se subsumeaza sferei mele de preocupari si de activitate. Nici conducerile lor, fie nationale, fie judetene nu ma preocupa. Dintr-un motiv foarte simplu. Eu sunt pe un alt plan de activitate si de interese. Reprezint o minoritate, cea ruteana, in legislativ. Sunt membru al Grupului Minoritatilor Nationale, la ale carui decizii contribui prin discutii si vot, ale carui decizii le respect si le promovez. Pentru cei care nu inteleg sau nu vor sa inteleaga trebuie sa precizez ca statutul nostru este punctual diferit de cel al parlamentarilor promovati de partide. Noi nu suntem cu acestia in competitie ideologica, politica sau electorala. Deci nu avem nimic de disputat cu ei. Activitatea noastra, deci si a mea, se circumscrie promovarii identitatii etnice a rutenilor precum si a promovarii, dupa puterea fiecaruia, a imaginii externe a Romaniei in lume. La toate activitatile Consiliului Mondial al Rutenilor s-a mentionat ca Romania acorda atentie rutenilor in particular, minoritatilor in general ceea ce poate constitui un exemplu si pentru alte tari. Pe de alta parte, in parlament, noi colaboram cu celelalte grupuri parlamentare. Este si cazul meu. Colegul Viorel Arion mi-a propus sa il sprijin in promovarea unor initiative parlamentare si am facut-o. Si colegul Bogdan Timpau mi-a propus si de asemenea am facut-o. Grupul nostru sustine parlamentar, ca si in alte legislaturi, stabilitatea tarii. In general sunt prezent la viata publica a judetului nostru de cate ori mi se solicita. Interesul meu principal il reprezinta cultura, istoria, acolo unde pregatirea profesionala este un atu in discutiile purtate direct, in presa, la radio si la televiziune. Am studii si carti publicate. Am ajutat si pe altii sa isi publice carti si studii. Am recomandat colegi sa isi poata sustine doctoratul, etc. Personalitatile din judet la care eu ma raportez nu sunt cei cu aparitii efemere in diverse functii. Sunt cele care reprezinta ceva profesional: dr.Liviu Lazar, dr. Adela Herban, dr Vasile Ionas, dr. Mircea Baron, prof. Olivia Nitescu, dr. Ionel Mos, dr. Ioan Ovidiu Munteanu, dr. Septimiu Krausz, dr. Ioan Gabriel Samoilescu, juristul Attila Dezsi si lista ar putea continua. In rest sigur ca se pot emite diverse pareri in diverse domenii pentru ca in Decembrie 1989 ne-am castigat acest drept cu totii. De unii sunt felicitat, mai mult sau mai putin sincer. De altii sunt contestat, uneori chiar de persoane pe care le-am ajutat, evident in limitele legii sau de persoane pe care nu le-am putut ajuta pentru ca cererile lor erau absurde sau competentele mele nu mi-au permis sa intervin. Adeseori am fost impiedicat sa promovez interesul public chiar de reprezentantii unor institutii ale statului. Exemplu: protejarea monumentelor istorice si implicit promovare imagistica si turistica a acestora. Viata in general, deci si a mea are si bune si rele. Eu sper sa ma ajute Dumnezeu sa fac cat mai mult bine oamenilor.

  • 20 februarie 2010 la 3:19
    Permalink

    Vă felicit pentru tenacitatea cu care rezistaţi pe piaţa media!

  • 20 februarie 2010 la 16:22
    Permalink

    Atat discursul lui Victor Ponta cat si cel al lui Mircea Geoana au fost discursuri bune. Vorbeste Nastase, plin de venin si ranchiuna. Apropo, a avut dreptate Mircea Geona cand i-a spus clovnului Mazare ca daca in Judetul Constanta organizatia condusa de el nu se clasa in turu I pe locul III, dupa PDL si PNL. Cu presedinte de Consiliu Judetean si primarul Constantei partidul sa fie pe locul trei ?

  • 20 februarie 2010 la 16:49
    Permalink

    Mi-a placut atat discursul lui Victor Ponta cat si al lui Mircea Geoana. Adrian Nastase vorbeste plin de venin si ranchiuna.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.