Proxeneţii din Valea Jiului au fost trimişi după gratii

4 decembrie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash

Maximilian Gânju03 proxeneti arestati

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au încuviinţat solicitarea DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei aşa-zişi capi ai reţelei de prostituţie din Petroşani. Daniel Ovidiu Pleşcan, cel mai mare în grad în cadrul grupării de prostituţie, Mihaela Constantina Ciociu, fosta iubită a lui Pleşcan, proxenetă, dar şi prostituată, şi Mihăiţă Silviu Praţa (fost pompier, actualmente taximetrist) au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Măsura nefiind definitivă, ea a fost contestată de către cei trei. Curtea de Apel Alba Iulia urmează să judece contestaţia în următoarele zile. Cei trei sunt acuzaţi de procurorii DIICOT Hunedoara de proxenetism, trafic de minori şi constituirea unui grup infracţional organizat.
„Creaţa” făcea aranjamentele
O oră de „nebunii” costa între 150 şi 300 de lei, în funcţie de dorinţele clientului, iar la tariful acesta se adăugau cheltuielile cu plata camerei ori a consumaţiei. Fetele onorau comenzi şi în alte zone ale ţării, ori chiar în străinătate, iar printre clienţii de bază erau nişte muncitori spanioli.
Tinerele din reţeaua de prostituţie condusă de Daniel Ovidiu Pleşcan, fiul consilierei judeţene Dorina Pleşcan, erau dispuse să îndeplinească orice fantezie a clientului, iar pentru jocurile erotice în trei se făcea un discount la nota finală. O oră de sex era de 150 de lei, aici intrând sex normal şi oral, însă pentru o partidă în trei, suma se dubla. În cazul în care clientul avea chef de jocuri erotice, avea fantezii sexuale, scotea din buzunar 300 de lei sau mai mult. Tânăra poreclită „Creaţa” a fost iubita lui Daniel Ovidiu Pleşcan şi, după ce a fost scoasă „la produs”, devenise una dintre vedetele reţelei. Aceasta era dispusă la orice joc erotic şi se ocupa de toate aranjamentele pentru clienţii care aveau chef de o partidă în trei. Ea făcea rost de a doua fată, iar pentru un preţ corect, trecea peste prejudecăţi. Unul dintre cei care s-au dat drept clienţi povesteşte o negociere telefonică purtată cu „Creaţa”, discuţie care ar fi ajuns la dosarul anchetei.
Client: „Auzi, dar eu vreau tot tacâmul! Adică şi normal, oral şi vreau cu două, să vă jucaţi”.
„Creaţa”: „Da, se poate, nu e problemă! Normal şi oral, cu două…”
Client: „Tot tacâmul, adică şi anal…”
„Creaţa”: „Anal nu, nu-mi place!”
Client: „A… păi altfel nu vreau, plătesc dublu, nu-i problemă”
„Creaţa”: „Hai să vedem, dacă vrei facem, încercăm”.
Spaniolii erau clienţi fideli
Printre cei care frecventau reţeaua de prostituţie de lux din Valea Jiului, spun sursele noastre, s-ar fi aflat şi muncitorii spanioli ai unei firme care lucrează la reabilitarea drumului din Defileul Jiului. Aceştia îşi comandau „fetiţele” la localuri din Petroşani sau situate în zona Defileului, iar tariful pentru ei nu era mai mare decât cel practicat pentru localnici. Fetele nu acceptau orice fel de client, ci doar pe cei care-şi permiteau să le răsfeţe înainte de partida de amor. Prostituatele aveau clienţi care petreceau cu ele regulat şi le făceau cadouri. Într-o seară, una dintre prostituate, după două ore de amor oferite unui client, a primit 600 de lei. Sumele obţinute de cele cinci tinere din gruparea de prostituţie, două dintre ele minore, erau mari, însă ele rămâneau doar cu o parte a banilor. Restul ajungeau în buzunarele proxeneţilor, inclusiv la Daniel Ovidiu Pleşcan, cel care ar fi condus reţeaua.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fostul director al AJOFM Hunedoara, acuzat de fapte de natură penală de către ANI

Vasile Iorgovan (foto), fostul director executiv al AJOFM Hunedoara, este acuzat de mai multe fapte de natură penală, săvârşite în...

Gura lumii 5.12.2014

Dincolo de orice alte aspecte care pot fi interpretate de unii pozitiv, iar de alţii negativ, incontestabilul câştig al Revoluţiei...

Bulina neagră 5.12.2014

Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara,

Închide