Protestatarii de pe bloc, amendaţi de instanţă

Doi bărbaţi din municipiul Vulcan, care au urcat pe un bloc de locuinţe, s-au automutilat şi au ameninţat că se sinucid pentru că primăria nu le dă bani de mâncare, au fost pedepsiţi de judecători.
Scandalul provocat de cei doi a avut loc în luna aprilie, în timpul stării de urgenţă, iar forţele de ordine au fost nevoite să intervină cu efective sporite pentru a calma spiritele. Mai mulţi locuitori ai cartierului în care a avut loc incidentul s-au răzvrătit şi chiar îi încurajau pe cei doi. După protestul nejus­tificat, indivizii au fost anchetaţi şi trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni, iar judecătorii i-au găsit vino­vaţi. Chiar şi ei şi-au recunoscut faptele şi au beneficiat de clemenţă. Astfel, Ladislau Varga a primit 1.500 lei amendă penală pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 1.350 lei amendă penală pentru ameninţarea primarului localităţii de la acea dată, iar după contopire a rezultat o pedeapsă de 1.950 lei amendă penală. Cel de-al doilea protestatar, Edmund Varga, a primit o condamnare de 1.200 lei amen­dă penală. Magistraţii au reţinut că Ladislau Varga, la data de 09.04.2020, profitând de starea de urgenţă, s-a urcat pe acoperişul blocului G12 din Vulcan şi i-a înjurat pe pri­mar şi reprezentanţii autorităţilor publice prezente la faţa locului. În plus, l-a ameninţat pe edil cu moartea tulburând grav liniştea publică. Confratele său a procedat la indigo şi l-a susţinut moral pe inculpat. Cei doi şi-au motivat protestul prin faptul că nu mai au ce mânca, iar Primăria Vulcan nu le acordă ajutoare în acest sens. În tot acest timp, cei doi aveau în mână obiecte tăietoare respectiv cuttere, cu care se crestau atât pe mâini cât şi pe abdomen, folosind un limbaj vulgar. Magistraţii au apreciat că indivizii se ma­ni­fes­tau violent iar ordinea şi liniştea publică au fost tulburate grav cu scopul destabilizării situaţiei din zonă. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare