ActualitateFlash

Protest spontan în centrul Devei

01 protest rosia montanaMircea Crivăţ

Un grup de tineri au organizat, ieri, un protest spontan, în centrul municipiului Deva, nemulţumiţi de decizia Guvernului de a aproba proiectul de lege care va permite exploatarea la Roşia Montană.
Potrivit participanţilor, acţiunea a fost menită să atragă atenţia cetăţenilor la pierderile pe care România le va avea în cazul în care utilajele vor începe să escaveze după aur în zona respectivă.
Pe parcursul protestului, tinerii au interpretat şi o mică scenetă. Astfel, unul dintre ei, îmbrăcat în costum vărgat de deţinut, interpeta rolul cetăţeanului român, victimă a deciziilor luate de Guvern, un altul, îmbrăcat într-o uniformă, era reprezentantul statului, iar un al treilea a reprezentat Roşia Montană Gold Corporation. Din scenetă reieşea că victima nu a avut dreptul să spună nici un cuvânt, iar cei de la RMGC a mituit statul cu 1 leu. Tinerii au declarat că duminică, 1 septembrie, va fi organizată o acţiune de protest mai amplă, la care vor participa şi persoane din alte localităţi, iar protestul din Deva se va desfăşura concomitent cu alte asemenea acţiuni programate şi în alte oraşe din ţară.
Precizăm că proiectul de lege adoptat de Guvern privind exploatarea de la Roşia Montană va fi trimis în Parlament, legislativul fiind acela care va avea ultimul cuvânt în această privinţă.

6 comentarii la „Protest spontan în centrul Devei

  • acesti tineri or trai pe banii parintilor si nu stiu ce inseamna saracia. Ii invit pana la Rosia Montana, ca nu e asa departe de Deva, si o sa-si schimbe parerea!

  • Exploatarea de la Roșia Montană nu va aduce bunăstare locuitorilor. Poluare și dezastru, da, pe o suprafață foarte mare! Știu cum s-a extras minereul de acolo, înainte de apariția celor de RMGC, și nu-mi fac iluzii că va fi mai bine pentru localnici. De mic am rămas impresionat de dezastrul ecologic – la scară mai mică- din apropierea Roșiei (vezi satul Geamăna acoperit de steril). Iazul de decantare va acoperi satul Corna. Cei care am copilărit în zonă știm despre ce vorbim…

  • Sorine, iei bani frumosi de la canadieni? La urmatoarele actiuni de protest, vom fi mai multi, inclusiv din aia care nu mai traim pe banii parintilor, ca sa te parafrazez.

  • Dl. Crivat, prin „spontan” intelegeti ca niste tineri cu bannere tiparite si/sau imbracati in uniforma de puscariasi au manifestat?

  • felicitari acestui prostest din Deva , felicitari pentru tinerii care lupta pentru a nu intra cianura , rau otravitoare, pe teritoriul Romaniei,m si asa aproape de Deva, si judetul HD. Neoameni ca Sorin Minea , Catalin Hosu din Deva , tradator si angajat al canadieniilor trebuie sa fie pusi la punct. Propun arestarea celor doi.
    la ce ora duminica va avea loc protestul nr. 2 la Deva?

  • Stima D-le „despre cianurizarea Devei si Romaniei”, din informatiile mele, urmatorul prostest (bine spus) spontan va avea loc imediat dupa executarea in piata Victoriei din Deva a tradatorilor Sorin Minea si Catalin Hosu. 😀

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura