ActualitateFlash

Protest al avocaţilor din Baroul Hunedoara împotriva unei judecătoare

Sorina Popa

Protest inedit al avocaţilor de la Baroul Hunedoara. Potrivit avocatului Cosmin Roncioiu (foto), decanul acestui barou, de astăzi, la şedinţele urgente de la Judecătoria Deva, judecate de Ioana Nicoleta Gheberta, avocaţii vor purta banderole albe. Asta, în timp ce la celelalte termene de la procesele judecătoarei Gheberta nu vor fi prezenţi.

Amendă pentru avocata bolnavă
Totul a pornit de la amendarea unei avocate cu 1.500 de lei, care are probleme grave de sănătate şi care nu s-a putut prezenta la un termen într-un proces judecat de Ioana Nicoleta Gheberta. Avocata a depus dovada actelor medicale la dosar, fiind internată pentru terapie în spital, dar asta nu a interesat-o se pare pe judecătoarea respectivă. Avocatul Cosmin Roncioiu susţine că s-a ajuns prea departe şi de aceea s-a luat decizia de a protesta faţă de comportamentul magistratului de la Judecătoria Deva.
„Consiliul Baroului Hunedoara, întrunit în Şedinţa de Consiliu în data de 30 ianuarie 2020, faţă de situaţia creată de doamna judecător Ioana Nicoleta Gheberta din cadrul Judecătoriei Deva, constând în aceea că în data de 29 ianuarie 2020, cu ocazia judecării dosarului 2621/221/2018, a dispus în sarcina avocatului ales al inculpatului persoană juridică măsura amenzii judiciare în cuantum de 1.500 de lei, motivată de lipsa nejustificată de la termenul de judecată stabilit în cauză, instanţa aflându-se în desfăşurarea unui protest concretizat în suspendarea activităţii. Apreciind măsura dispusă ca fiind expresia unei lipse de respect faţă de întreg Corpul Profesional al Avocaţilor din cadrul Baroului Hunedoara, în cadrul Şedinţei de Consiliu din data de 30 ianuarie 2020, a fost hotărâtă organizarea unei forme de protest ce se va materializa după cum urmează: începând din data de 3 februarie 2020, pentru o perioadă de cel puţin patru săptămâni vom refuza participarea la şedinţele de judecată ale completului de judecată condus de doamna judecător Ioana Nicoleta Gheberta. La acest complet vor participa doar avocaţii aleşi/numiţi dn oficiu în cauze cu persoane arestate sau în executarea unor pedepse privative de libertate. În toate celelalte cauze aflate pe lista de şedinţă la acest complet, în această perioadă de minimum 4 săptămâni avocaţii nu se vor prezenta în sala de judecată. În cauzele cu persoane aflate în stare de deţinere sau în executarea unor măsuri privative de libertate, în semn de protest, avocaţii vor participa la şedinţele de judecată ale completului doamnei judecător Ioana Nicoleta Gheberta purtând banderola albă aplicată pe mâna stângă, pe robă. Consiliul Baroului Hunedoara a hotărât formularea unei sesizări în materie disciplinară la Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecţia Judiciară, împotriva doamnei judecător Ioana Nicoleta Gheberta, alături de cererea de reexaminare a amenzii, care va fi formulată de avocatul sancţionat”, se arată în comunicatul Baroului Hunedoara.

Doctor în Drept
Judecătoarea Ioana Nicoleta Gheberta a absolvit în 2012 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca având o medie foarte mare, scriu cei de la Clujust. Ea este doctor în Drept din 2016.

4 comentarii la „Protest al avocaţilor din Baroul Hunedoara împotriva unei judecătoare

  • Primul curaj al avocaților de a protesta împotriva unei judecătoare . Să sperăm că vor urma și alte proteste ale avocaților când judecătorii vor da soluții în dosare nelegale pe probe false și martori mincinoși .

    Educația se face prin dreptate și adevăr fără minciună . V .*. A .*. M .*.

  • pe cand controale medicale psihiatrice inainte de numirea procurorilor si judec.?

  • Jos cu pensii le si salarii le nesimtite ale magistratilor. Sa fie taiate. Sfideaza bunul simt. Pt abuzuri le lor si neregulile comise de ei nu vor sa raspunde. Plateste tot omul de rind. Niste lasi. Rusine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura