FlashSport

Promisiuni de rezolvare a crizei la FC Hunedoara

Ciprian Marinuţ

Gelu Simoc, preşedintele grupării alb-albastre, şi Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara, au afirmat, ieri, că s-au găsit soluţii pentru rezolvarea problemelor şi „normalizarea” activităţii la echipa FC Hunedoara. Rămâne de văzut cât din cele spuse de cei doi va fi confirmat de realitate şi ce procent se va dovedi a fi simple vorbe-n vânt.

Necazuri şi incertitudini

Măcinată de rezultatele sub aşteptări din sezonul trecut şi rămasă cu datorii după retragerea finanţatorilor Cornel Ene şi Ovidiu Luca, FC Hunedoara se zbate ca peştele pe uscat, cu puţin timp înainte de reluarea campionatului. În conturile clubului, nu doar că bate vântul, dar există minusuri serioase. Situaţia lotului e neclară. Jucătorii care s-au prezentat la antrenamente s-au plâns că nu sunt plătiţi, iar când s-au săturat să fie duşi cu zăhărelul, de pe o zi pe alta, au refuzat să se antreneze. Echipa n-a disputat nici un amical, încurcându-i la finalul săptămânii şi pe cei de la CFR Simeria, cu care se înţeleseseră pentru un joc test.

E de bine, da-i… secret

Apropierea startului de sezon pare însă că va aduce şi rezolvarea crizei. Gelu Simoc, preşedintele (demisionar la un moment dat) al clubului, a afirmat, ieri, că totul se va reglementa. „Vom avea o şedinţă cu primarul Ovidiu Hada şi aleşii locali şi apoi, vom prezenta soluţiile de reluare a activităţii. Se vor găsi surse de finanţare, se vor achita datoriile şi se va relua activitatea. Nu pot da însă detalii, pentru că nu e încă nimic oficial”, a spus Simoc. „Veştile sunt bune pentru FC Hunedoara. Nu vreau să spun mai multe, până când vom avea actele oficiale semnate, dar toate problemele echipei se vor rezolva”, a confirmat şi Ovidiu Hada, edilul Hunedoarei. „Eu am primit misiunea să-i anunţ pe toţi jucătorii să se prezinte la antrenamente că se reia activitatea”, a spus Ionel Danciar, organizatorul de competiţii al FC Hunedoara.
În spatele „secretului” din acest caz de la FC Hunedoara, există mai multe variante posibile. Cea mai probabilă este atragerea la echipă a patroanei de la Avicola Mintia, Alina State, de care se tot vorbeşte de ceva vreme. O altă posibilitate ar fi o colaborare cu Mureşul Deva, variantă şi ea des discutată. Ce va fi însă, vom vedea joi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura