ComunitatePolitica si administratie

Promisiune administrativă îndeplinită: satul Cerişor, conectat la lume

Magdalena Şerban

Mergând pe ideea că mediul digital re­prezintă axa viitorului, conducerea co­mu­nei Lelese a accesat şi câştigat fonduri de la Uniunea Europeană pentru a dezvolta acest palier.

Privind în perspectivă
„Ne dăm silinţa să mişcăm lucrurile în direcţia în care ne duce evoluţia. În acest sens, am semnat un proiect de finanţare (în cuantum de aproximativ 40.000 de euro), iar momentan ne aflăm în procedură de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor aferente. Vizat este satul Cerişor, unde vor fi circa 40 de abonaţi ce vor beneficia de televiziune şi Internet prin fibră optică. Am ales doar această localitate, deoarece iniţial ne-am dorit să cuprindem şi Runcu Mare, însă fizic este imposibil de dus până acolo atâta fibră cât ar fi nevoie. În Lelese şi Sohodol sunt deja montate suficiente relee care generează Internet sub formă de conexiune wireless, deci acoperire există, iar lumea nu ar mai fi fost interesată de in­ves­tiţia făcută de noi. Totul se mate­ria­lizează din fonduri europene neram­bur­sabile plus contribuţia ce ne revine din bu­getul propriu (cheltuieli catalogate ne­de­con­tabile, respectiv parte de cofinanţare). Suma a fost prevăzută în bugetul local pentru anul curent. Ce mai avem în pers­pectivă şi am discutat la Consiliul Judeţean Hunedoara şi la Prefectura Hunedoara re­prezintă reluarea organizării tradiţionalelor nedei. Urmează să găsim o soluţie sanitară corespunzătoare pentru a ne bucura, din nou, de gustul socializării şi a perpetuării obiceiurilor locale ”, a arătat primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto). Alesul a mai precizat că pandemia a furat destul timp preţios pentru orice om, iar reluarea vieţii normale, care să implice şi bucurii, nu doar restricţii, depinde numai de noi. Pe de altă parte, a devenit esenţială condiţia de adap­tare la cerinţele societăţii moderne, dar în paralel cu digitalizarea, nu trebuie uitate şi transmise vechile valori care sunt datinile strămoşilor. Aici intră, evident, şi nedeile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura