Politica si administratie

Proiectele aleşilor PSD din Consiliul Local Hunedoara

05 dan boboutanu  Sorina Popa

Consilierii locali din municipiul Hunedoara şi-au stabilit priorităţile pentru acest an. Astfel, grupul aleşilor locali PSD din Hunedoara are următoarele proiecte care au fost propuse pentru a fi şi finanţate cu bani de la bugetul local al municipiului în 2013.

Terenuri de sport şi şosea de centură
Potrivit viceprimarului municipiului, Dan Bobouţanu (foto), aleşii PSD din cadrul Consiliului Local Hunedoara, au propus pentru finanţare  următoarele proiecte: studiu de fezabilitate şi proiectul construirii şoselei de centură a municipiului, în regim de drum judeţean. Centura, care se va întinde pe o lungime de cinci kilometri, se va construi de la Staţia Izvor şi va trece pe teritoriul societăţii ECOSID, până la Castel. Sunt necesari, pentru studiu şi proiectare, 300.000 de lei. Până acum se pare că acest proiect nu a primit finanţare. Apoi, un alt proiect se referă la executarea unui monument al Unirii, în părculeţul din faţa sediului primăriei. Monumentul, care va costa 250.000 de lei, va fi ridicat în onoarea delegaţiei de hunedoreni care a participat la Unirea de la Alba Iulia. O altă investiţie aflată pe agenda consilierilor social-democraţi din municipiul de pe Cerna prevede construcţia a şase terenuri de sport, cu 200.000 de euro, în incinta unor şcoli, proiect care a fost propus încă din campania electorală de la locale, împreună cu liberalii din Hunedoara. În fine, o altă propunere a aleşilor PSD este aceea de a repara căminele culturale din Boş, Zlaşti, Răcăştie, Peştişu Mare, Groşi, Buituri şi Hăşdat. Pentru aceste lucrări sunt alocaţi 400.000 de lei.
„Toate aceste proiecte au fost discutate cu primarul Viorel Arion. De asemenea, le-am analizat şi cu deputatul Carmen Hărău. Primarul şi-a dat acordul de principiu pentru ca ele să fie cuprinse în lista de investiţii finanţate parţial sau integral de la bugetul local al municipiului Hunedoara în acest an”, a declarat Dan Bobouţanu, preşedintele organizaţiei municipale Hunedoara a PSD.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura