ComunitatePolitica si administratie

Proiecte pentru dezvoltarea staţiunii Râuşor

Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, a iniţiat o întâlnire care a avut loc în weekend la Primăria comunei Râu de Mori, pentru a discuta despre proiectele de dez­voltare a staţiunii Râuşor. La analiza proiec­telor private si ale primăriei, alături de pre­fectul judeţului, au participat primarul comu­nei, Flaviu Dilertea, şeful Salvamont Hune­doara, Ovidiu Bodean şi reprezentanţi ai investitorilor privaţi.
În urma discuţiilor purtate, s-a stabilit că în staţiunea Râuşor vor fi făcute investiţii im­portante pentru turismul estival sau din sezonul rece. Investitori privaţi intenţionează să înceapă deja în acest an, extinderea pârtiilor de schi, modernizarea instalaţiilor de transport pe cablu şi construirea de noi unităţi de cazare. În acelaşi timp, pentru dezvoltarea turismului, autorităţile locale vor accesa fonduri guvernamentale şi europene.
„Este foarte important pentru judeţul nostru să încurajăm investiţiile în turismul montan, în acelaşi timp cu sprijinul pe care îl oferim tuturor investitorilor în economia hunedoreană. Staţiunea Râuşor este deo­sebit de frumoasă şi autorităţile, împreună cu firme private, trebuie să realizeze cât mai multe proiecte care vor duce la dezvoltarea economică a zonei”, a declarat la finalul întâlnirii Prefectul Călin Marian.
Staţiunea Râuşor se află pe versanţii nordici ai Masivului Retezat la altitudine de 1.250 de metri, în Parcul Naţional Retezat. Acum, în staţiune există un parc de aventură, construit pe arborii din apropierea cabanei Salvamontului. De asemenea, sub atenta supraveghere a salvamontiştilor, turiştii au acces la un perete de escaladă.
În perioada de iarnă principala atracţie este pârtia. În staţiune se poate închiria echipament de schi, iar pârtia este dotată cu teleschi. În celelalte perioade ale anului, turiştii pot face drumeţii pe traseele marcate din Munţii Retezat. (M.Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura