Politica si administratie

Proiect de lege pentru trecerea paramedicilor de la Salvital la pompieri

Sorina Popa

Ieri, într-o conferinţă de presă, deputatul ALDE Marius Surgent (foto) a declarat că se află printre iniţiatorii unui proiect de lege pentru ca paramedicii de la Asociaţia Salvital să fie preluaţi de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

”Am iniţiat un proiect de lege pentru ca în judeţele unde mai există şi Salvital şi SMURD, paramedicii de la Salvital să fie preluaţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. În luna decembrie 2018 am depus acest proiect la secretariatul Parlamentului. Astfel ca paramedicii de la Salvital să fie preluaţi de Ministerul de Interne. Trebuie făcută această trecere, să nu mai fie bulibăşeala care este în prezent. Urmează ca proiectul să intre în dezbatere. În judeţul Hunedoara este o situaţia anormală, cu paramedicii care sunt şi la ISU şi la Salvital”, a declarat deputatul ALDE Marius Surgent într-o conferinţă de presă.
Potrivit dr. Raed Arafat, în ţară mai sunt doar 30 de echipaje aparţinând asociaţiilor de tip Salvital care nu funcţionează în cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă. Ele se află în judeţele Arad, Hunedoara, Mureş, Sibiu şi Iaşi şi sunt finanţate de către consiliile judeţene şi de către primării. Situaţie care există şi în judeţul nostru, cu societatea Salvital. Paramedicii de la Salvital au cerut să fie preluaţi de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura