Comunitate

Programul Rabla 2024 este aproape de start, iar conducerea publică din Vălișoara vrea o mașină electrică

Magdalena Șerban

Recent, preşedintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu Neculaescu, a anunțat că programul Rabla 2024 va debuta pe 19 martie, iar UAT-urile pot primi subvenții ma­jore. Astfel, suma de 120.000 de lei reprezintă cea mai mare primă de casare posibilă, fiind valabilă doar pentru instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale. La Vălișoara, se va accesa această posibilitate de obținere a fondurilor pentru a fi cum­părată o mașină electrică.

Fără efort bugetar propriu
„Prin Programul RABLA, Guvernul sus­ține înnoirea parcului auto din România și, totodată, reducerea emi­siilor poluante.Vrem să depunem și noi solicitare și sperăm să fie cu succes, tim­pul în care se epuizează bugetul alo­cat fiind unul record, adică de câte­va minute, așa cum s-a întâmplat și în edițiile precedente. Este o șansă să nu cheltuim bani de la noi pentru a reuși să cumpărăm o mașină nouă (electrică) pentru primărie. Practic, e gratis. Nu ne costă nimic din visteria comunei. Ne va fi mai ușor, chiar avem nevoie de o ma­șină. Fiind electrică, e și mai bine. Are sistemul ei de încărcare, însă oricum, avem câștigate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și două stații de încărcare electrică, cu câte două puncte fiecare (lent/rapid). Încă nu sunt montate, dar urmează. Con­tractul de finanțare a fost semnat și vom în­cepe implementarea. Apoi, mai suntem incluși și în demersul Consi­liu­lui Jude­țean Hunedoara pentru a primi un micro­buz electric pentru școală. Cel actual îl vom lăsa de rezervă, fiind foare vechi și necesitând reparații dese, adică mereu e consumator de bani. Nu avem ce face, trebuie ținut funcțional, fiind necesară asigurarea continuității în transportul școlar. Prin urmare, cel nou este tare așteptat. Satele sunt cu locuințe dispersate, dar trebuie ca fie­care copil să aibă condiții egale și trans­port asigurat spre școală”, a anun­țat primarul din Vălișoara, Camelia Bedea (foto). Reamintim că bugetul Ad­minis­traţiei Fondului pentru Mediu (AFM) pentru 2024 va fi de 9,3 miliarde de lei, din care un miliard de lei va merge către Programul „Rabla Plus”.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura