Comunitate

Programul „Masă sănătoasă” ajunge la copiii din Râu de Mori

Magdalena Șerban

Programul Național „Masă să­nă­toasă” va sprijini elevii și preșcolarii din România, mai exact peste 1.200 de unităţi de învățământ. Prin a­ceastă inițiativă, vor primi suport ali­mentar adaptat, prin furnizarea de me­niuri calde sau pachete alimen­tare, cu o valoare zilnică de 15 lei/be­ne­ficiar. Râu de Mori este pe lista câștigătoare a demersului.
„Suntem incluși în acest program cu o importanță foarte mare pentru orice comunitate. Preșcolarii și școlarii de la Școala Gimnazială Râu de Mori și structurile afe­rente, adică un total de 257 de copii, vor fi beneficiari ai unei mese calde gratuite, ofe­rită zilnic, pe perioada cursurilor, constând în felul I și II. În 9 apr­ilie vor fi deschise ofertele, achi­ziția fă­cându-se în SEAP, adică în sistem elec­tronic. Atunci vom afla furnizorul. O viață echi­librată constă și în mese echilibrate din punct de vedere calo­ric și nutrițional. Fie­care vârstă are ce­rin­țele și nevoile specifice, iar fie­care copil merită să fie sănătos și să se poa­tă bucura de frumusețea și inocența anilor, nu să fie flămând și cu grija clipei”, a arătat Flaviu Dilertea (foto), primarul din Râu de Mori.

Fără mâncăruri „grele”
În fapt, „Masă sănătoasă” e un pro­gram care înlocuiește vechiul pro­iect „Masă caldă” și care își pro­pune motivarea elevilor pentru a participa la cursuri prin acor­da­rea unui prânz con­sistent și echilibrat nutrițional. Suma to­tală alocată este de 1.019.223.000 lei și vor primi alimente 458.833 de elevi. UAT-urile vor organiza lici­tații și se va asi­gura masă caldă/ pachet alimentar prin firme de ca­tering care vor câștiga lici­ta­țiile la nivel de primărie. Unul dintre obiec­ti­ve este de a reduce absenteis­mu­l și de a încerca să fie di­minuat cât de mult posibil aban­donul școlar.
Evident, există o serie de reguli pre­văzute de actul normativ. Spre exem­plu, în cazul în care masa caldă nu poate fi preparată în incinta unității, elevii vor primi un pachet livrat în sis­tem de catering. În „Masa sănătoasă” a acestora este interzisă folosirea de aditivi, conservanți sau potențiatori de gust, iar sarea iodată nu trebuie să conțină antiaglomeranți. Ceapa nu va fi prăjită, ci doar înăbușită, uleiul se va folosi o singură dată, iar mâncărurile „grele” precum tocăturile prăjite sau alte prăjeli vor fi evitate. Printre mân­că­rurile care au undă verde se numără: ciorbă de legume, supă de pui cu le­gume, ciorbă de văcuţă cu legume, le­gume cu piept de pui la grătar, mân­care de mazăre cu piept de pui, pilaf cu legume şi ficăţei de pui, piure de mor­cov cu grătar de pui, piure de cartofi, salată cu piept de curcan, mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor, ghi­veci de legume cu pui, orez cu legume şi pui la tavă, sufleu de broccoli/co­no­pidă cu brânză, tocană de legume, car­tofi franțuzești dar și sandviș cu unt, şuncă, caşcaval şi legume, cu roşii, cas­travete, salată sau sandviș cu piept de pui la grătar, pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude precum go­go­şar, varză, morcov și fruct întreg. De ase­menea, în normele minime obli­ga­torii care trebuie respectate se preci­zează că responsabilii vor evita aso­cierea unor alimente, cremele cu ouă și frișcă, maionezele.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura