Comunitate

Programul european al Apa Serv Valea Jiului, aproape de final

Maximilian Gânju


”Pe durata finalizării proiectului, în ultimele două luni, am avut 18 restricţii de alimentare cu apă. S-au făcut 64 de cuplări la noua reţea, dar nu ne-a fost uşor nici nouă şi nici contractorului să gestionăm, la o restricţie de apă, mai mult de trei lucrări majore, de cuplare a reţelelor. Am avut 60 de zile de stare de urgenţă, iar în această perioadă am interzis constructorului să facă restricţii de apă. Acest lucru a întârziat cuplările de reţele noi la cele vechi”, a declarat Cristian Ionică (foto), directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Conducerea societăţii a făcut şi o serie de clarificări legate de faptul că s-a reclamat că apa furnizată n-ar fi în­tocmai cu cerinţele, problemele fiind semnalate cu pre­că­dere după restricţii. ”Aceste restricţii sunt anunţate la DSP Hunedoara şi la Prefectură, iar după fiecare alimentare cu apă se spală reţeaua. Laboratorul Central Dănuţoni lucrează în permanenţă şi ia probe de apă să certifice că apa este potabilă”, a precizat managerul societăţii.
Pe de altă parte, Apa Serv Valea Jiului, la Petroşani, în baza proiectului cu finanţare europeană a făcut 18 kilo­metri de reţea nouă. ”Din cele 200 de km de pe Petroşani am reuşit să obţinem bani doar pentru 17 km. Când am ales aceşti 17 kilometri am pornit de la numărul de avarii, numărul de sesizări la dispecerat şi aşa am identificat zo­nele cele mai vulnerabile, adică zonele cele mai vechi din Pe­­troşani: cartierul Dimitrov, cartierul Aeroport (Indepen­den­ţei, Unirii şi o parte din Aviatorilor), în care reţelele au o ve­chime poate mai mare de 50 de ani. Şi tot 50 de ani au şi re­ţelele din interiorul blocurilor”, a mai spus directorul Apa Serv Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura